Opinii şi stiri din judet si informatii de interes national
vineri, 19 aprilie 2024

Reabilitare cu cantec la Spitalul Judetean

Fierul beton a „disparut” din stalpi

Spitalul Judetean

Spitalul Judetean

Ori constructorul a uitat sa puna fierul, ori materialul s-a macinat in timp< aceasta este concluzia la care au ajuns muncitorii care efectueaza lucrarile de reabilitate a Spitalului Judetean de Urgenta “Dr. Constantin Opris” Baia Mare. Imobilul a fost realizat in urma cu 40 de ani, iar lucrarile demarate in toamna anului trecut au scos la iveala neconformitati care nu pot fi trecute cu vederea. S-au constatat neconcordante intre situatia din teren si documentatia tehnica, situatie care a fost adusa la cunostinta Consiliului Judetean, administratorul unitatii sanitare.

Lucrarile de reabilitarea a spitalului se realizeaza  in baza unui proiect intocmit de Consiliul Judetean Maramures, cu finantare din fondurile europene, prin Ministerul Dezvoltarii Regionale si Turismului. Valoarea investitiei se ridica la 701,7 milioane lei, din care 55,6 milioane lei sunt fonduri nerambursabile. Lucrarile au fost demarate in urma cu cateva luni si au termenul de finalizare in 2013. Problemele au aparut dupa ce s-a constatat ca mai multi stalpi de siguranta, elemente de rezistenta, nu contin fier beton. Avand in vedere situatia inregistrata, lucratorii care se ocupa de reabilitare cred ca fierul s-a macinat, in timp ce specialistii in constructii ii contrazic pe constructori.

Fierul nu dispare daca nu e expus coroziunii

“Fierul nu are cum sa dispara decat daca este expus cativa zeci de ani la coroziune. Se poate lua in calcul si varianta utilizarii unor elemente care nu au corespuns calitativ, corodate sau decojite. Eu, personal, nu cunosc decat foarte vag situatia de la Spitalul Judetean, dar avem acolo un inspector care tocmai in aceste zile a fost convocat la sedinta de comandament. Probabil se va analiza si aceasta situatie si zilele urmatoare o sa avem mai multe date. Cert este ca problemele de acest gen se pot rezolva prin luarea unor masuri de siguranta prin consolidare, iar inspectorul responsabil de zona va fi prezent la aceasta lucrare, la fazele de executie, de cate ori va fi solicitat”, a declarat Virag Arpad, directorul Inspectoratului Judetean in Constructii Maramures.

CJ trebuie sa gaseasca finantare

Acestea nu sunt singurele probleme care au aparut dupa demararea lucrarilor de reabilitare a Spitalului Judetean, din proiect fiind omise unele interventii la instalatia electrica si cablurile de telefonie si internet. Toate aceste aspecte vor fi analizate de comisiile de lucru, care va propune si solutiile. Daca din punct de vedere tehnic constructorul are solutii pentru a rezolva problemele aparute, partea grea ramane in sarcina Consiliului Judetean, care va trebui sa gaseasca fonduri pentru a acoperi lucrarile care nu au fost prinse in proiect.

Lăsaţi un răspuns