Opinii şi stiri din judet si informatii de interes national
joi, 25 aprilie 2024

Ceata si polei pe drumurile din Maramures

La aceasta ora este semnalata ceata densa pe DN18, în Pasul Prislop (între km 160 si km 175).Vizibilitatea este redusa sub 50 de metri. Tot aici cad precipitatii sub forma de lapovita. Comitetul judetean de iarna recomanda conducatorilor de autovehicule sa circule preventiv în zonele cu vizibilitate redusa si sa foloseasca luminile de întâlnire pe fata si a pozitiei pe spate si de ceata. Se solicita soferilor sa adapteze viteza autovehiculelor în câmpul de vizibilitate redusa si sa pastreze o distanta de siguranta fata de autovehiculul precedent.

 

Carosabilul sectoarelor de drumuri nationale din judet este curat, dar umed. Angajatii societatilor care întretin viabilitatea, pe timp de iarna, au actionat cu utilaje si au împrastiat 42 tone de material antiderapant (36 tone în Pasul Gutâi si 16 tone în Pasul Prislop) pentru a preveni formarea poleiului.

A nins, în aceasta dimineata, în zona montana a orasului Cavnic. Stratul de zapada framântata de pe carosabilul DJ184 masura pâna la 2 cm. Angajatii societatii care asigura si întretin viabilitatea drumurilor judetene pe timp de iarna au intervenit cu utilaje cu lama pentru îndepartarea zapezii de pe carosabil si au utilizat opt tone de material antiderapant. Carosabilul este acum curat, dar umed.  Temperaturile negative (-2 grade Celsius) au favorizat formarea poleiului pe tronsoane ale DJ109F, pe sectorul dintre localitatea Budesti si urcarea pe Dealul Cavnicului. Si pe acest sector de drum s-a actionat si au fost împrastiate patru tone de material antiderapant pentru a combaterea poleiului. Pe celelalte sectoare de drumuri judetene carosabilul este curat, dar umed.

Ramân închise pe perioada de  iarna, drumul judetean 109F, pe relatia Cavnic-Strâmbu Baiut si tronsonul drumului judetean 183, pe relatia Izvoare-legatura cu DN18, în Pasul Gutâi.

 

In ultimele ore, vremea a fost în general închisa. Cerul a fost mai mult noros. Pe arii extinse au cazut precipitatii sub forma de ploaie care au avut si caracter de aversa. La munte a nins. Cantitatea maxima de apa înregistrata a avut valoarea de 5,6 l/mp, la Iezer. Vântul a suflat slab, la moderat, prezentând intensificari de pâna la 58 km/h la Iezer, unde a spulberat zapada. În zona montana a fost semnalata ceata. Stratul de zapada masura la munte pâna la 23 cm, la Iezer. Temperaturile maxime au fost cuprinse între 4 si 6 grade Celsius.

 

                   METEO

Valori ale temperaturilor aerului pe parcursul noptii si diminetii:  – 5 grade Celsius la Iezer; -2 grade Celsius la Cavnic; 0 grade Celsius în Pasul Gutâi; 1 grad Celsius la Borsa si Târgu Lapus;  2 grade Celsius în Baia Mare, la Petrova, Leordina, Dragomiresti si Ocna Sugatag; 3 grade Celsius la Sighetu Marmatiei, Feresti, Sapânta si Ardusat; 4 grade Celsius la Viseu de Sus.

Vremea va fi astazi apropiata de normalul valorilor termice, specifice acestei perioade. Cerul va fi mai mult noros. Pe arii extinse, îndeosebi în cursul noptii, vor cadea precipitatii mixte.  La munte vor predomina ninsorile. Izolat cantitatile de apa pot depasi 10 l/mp. Vântul va sufla în general la moderat, cu intensificari temporare. În zona montana înalta va sufla tare si va viscoli ninsoarea. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 2  si 5 grade Celsius, iar cele minime între -2 si 2 grade Celsius. Termometrele indica acum: -6 grade Celsius la Iezer;  0 grade Celsius în Pasul Gutâi si la Cavnic; 1 grad Celsius la Borsa; 2 grade Celsius în Baia Mare, Sighetu Marmatiei, , Ocna Sugatag, Sapânta, Feresti,  Viseu de Sus, Dragomiresti, Petrova si Leordina; 3 grade Celsius la Târgu Lapus.

 

Lăsaţi un răspuns