Opinii şi stiri din judet si informatii de interes national
sâmbătă, 20 aprilie 2024

Socialistii condamna încercarile „scandaloase” ale PPE de a bloca dezbaterea despre atacurile PDL la adresa democratiei

Presedintele Partidului Socialistilor Europeni (PES), Serghei Stanisev, a condamnat încercarile Partidului Popularilor Europeni (PPE), de centru dreapta, de a evita o dezbatere pe tema deteriorarii situatiei politice din România, se arata intr-un comunicat de presa al PSD.

 

„Protestele recente din România au devenit un semnal de alarma, atragând atentia in plan international cu privire la erodarea standardelor democratice de catre guvernul conservator al PDL. Frauda electorala înca nepedepsita, manipularea mediatica prin intermediul televiziunii de stat si reformele impuse in mod nedemocratic, alaturi de concentrarea treptata a puterii de catre Traian Basescu au determinat populatia sa iasa în strada si sa ceara organizarea alegerilor anticipate.

La sprijinul acordat de PES si de Liberalii Europeni pentru aceste proteste legitime, PPE a reactionat printr-o declaratie care “condamna interventia” celor doua forte politice. Presedintele Stanisev a declarat ca reactia PPE este „un afront scandalos la adresa libertatii de exprimare, a dreptului legitim la miting si a principiului solidaritatii democratice”. Stanisev a cerut Popularilor Europeni „sa îsi faca mai putine griji despre pozitiile vehemente ale organizatiilor rivale si sa se uite mai degraba la standardele democratice dezastruoase din partidele afiliate la grupul popular”. Secretarul General al PES, Philip Cordery, a adaugat: „Este momentul ca liderii PPE sa se uite în oglinda. Sunt dispusi sa sustina standardele democratice ale Uniunii Europene sau vor continua sa faca eforturi disperate pentru a justifica pozitiile din ce în ce mai îngrijoratoare ale propriilor membri?”.

Presedintele PSE Serghei Stanisev si Victor Ponta, unul dintre liderii opozitiei, au comentat deja în detaliu situatia din România, intr-un articol publicat initial pe site-ul Public Service Europe. Printre cererile facute publice se numara organizarea urgenta a alegerilor anticipate. Pentru atingerea acestui obiectiv, cei doi lideri socialisti au cerut formarea unui guvern alcatuit din tehnocrati, care sa îndeplineasca sarcina fundamentala a organizarii unor alegeri libere si corecte. Asa cum subliniaza documentul, „Uniunea Europeana trebuie sa actioneze decisiv, colectiv si, cel mai important, trebuie sa actioneze acum”.

Îngrijorarile despre politicile Guvernului României vin la o saptamâna dupa condamnarea categorica a regimului din ce în ce mai nedemocratic din Ungaria. Partidul premierului Viktor Orbán, aflat în prezent la putere, face parte tot din PPE. Activistii PSE se mobilizeaza pe întreg teritoriul Uniunii Europene, pentru a condamna erodarea treptata a standardelor democratice în România si Ungaria”, se arata in comunicat.

 

Lăsaţi un răspuns