Opinii şi stiri din judet si informatii de interes national
vineri, 19 aprilie 2024

Preparatele si horinca de Maramures l-au impresionat pe ministrul Agriculturii din Germania

maramureseni la berlin

maramureseni la berlin

Targul International de Produse Traditionale de la Berlin si-a deschis portile vineri, 17 ianuarie, pentru cea de-a 79-a editie a Grune Woche. Ca in fiecare an, delegatia din Maramures s-a remarcat, atat prin produselor expuse de participanti – producatori traditionali si mesteri populari, cat si datorita spectacolului sustinut de Ansamblul Folcloric National Transilvania.

Deschiderea oficiala a targului s-a bucurat de prezenta ambasadorului Romaniei la Berlin, Lazar Comanescu, a ministrului secretar de stat din Ministerul Agriculturii, Daniel Botanoiu, dar si de vizita ministrului Agriculturii din Germania, Hans-Peter Friedrich. Oaspetele german a zabovit indelung la standul Romaniei, fiind intampinat cu traditionala horinca de Maramures. El a apreciat gustul bucatelor romanesti si al palincii si a fost impresionat mai ales de frumusetea folclorului maramuresean, de costumele si dansurile populare.  Oficialii germani s-au prins in hora alaturi de dansatorii maramureseni. Presa germana a redat pe larg aspecte de la targ, la loc de cinste aflandu-se fotografia ministrului german al Agriculturii, alaturi de comisarul european pentru Agricultura, Dacian Ciolos.

Maramuresul ocupa jumatate din standul Romaniei

Spre deosebire de anul trecut, la aceasta editie, spatiul expozitional alocat Romaniei este mai generos. Din cei 260 metri patrati destinati producatorilor romani, peste 100 de mp sunt ocupati de cei din Maramures. Vizitatorii au degustat si apreciat horinca de Chechis, sucurile de mere, fructele uscate, preparatele din carne si lapte. De un mare succes s-a bucurat standul celor doi artisti: Daniel Les si Maria Zapca, unde au fost expuse ceramica, tesaturi din lana, zgardane, costume populare maramuresene sau papusi imbracate in port popular etc.

1.000 de vizitatori, la stand, in prima zi

La editia din acest an a Targului de la Berlin sunt prezente 69 de tari care, prin produsele si spectacolele prezentate promoveaza traditia, cultura si, implicit, turismul. De altfel, manifestarea este o spectaculoasa interferenta de culturi si traditii din intreaga lume. Prin prestatia si prin produsele oferite, delegatia maramureseana a reusit sa atraga peste o mie de vizitatori inca din prima zi, in conditiile in care biletul individual de intrare costa 13 euro.

Spectacolul oferit de Ansamblul Folcloric National Transilvania si de taragotistul Dumitru Dobrican a adunat sute de spectatori, multi dintre ei prinzandu-se in hora cu dansatorii maramureseni.

 

Lăsaţi un răspuns