Opinii şi stiri din judet si informatii de interes national
joi, 25 aprilie 2024

Razboi la Cavnic intre primar si viceprimar

Alexandru Dragos

Alexandru Dragos

Situatie inedita la Cavnic, intre primar si viceprimar. Cei doi au inceput un razboi cum nu s-a mai intalnit in administratia locala, nici macar la Borsa. Daca pana acum, Alexandru Dragos, primarul social-democrat al orasului si Vladimir Petrut, viceprimarul PP-DD din Cavnic au avut unele probleme de comunicare, de vineri, 17 ianuarie, cei doi si-au declarat razboi.

Tensiunile dintre primarul si viceprimarul orasului Cavnic au atins, ieri, cote maxime. Cei doi si-au declarat razboi pe fata, dupa ce viceprimarul a ramas fara drept de semnatura. Decizia a fost luata de primarul Dragos si, dupa cum marturiseste acesta, prin masura dispusa vrea sa-l impiedice pe viceprimar sa faca „alte prostii”.

Masura a fost privita insa cu alti ochi de viceprimar, iar reactia lui a fost surprinzatoare. „M-a dat afara din primarie. Am ajuns langa ghena de gunoi. I-a amenintat si pe functionarii din institutie. Mi-am mutat biroul pe hol, pentru ca afara ploua. Am aici, pe hol, alaturi de mine, noua consilieri locali. Vom propune suspendarea primarului, pentru ca asa nu se mai poate”, a declarat viceprimarul Petrut.

Viceprimarul acuza edilul de ilegalitati

Vladimir Petrut acuza ca primarul face ilegalitati si, pentru a-si putea duce la indeplinire planurile, Dragos a eliminat toate obstacolele, adica a dat afara functionarii din primarie. „In 30 decembrie a dat afara contabilul sef din primarie si, prin dispozitie de primar, a numit pe post un alt contabil, pentru trei luni. A adus un nou contabil care sa-i semneze toate actele pe care vechiul contabil a refuzat sa-si puna semnatura. Tot atunci, dupa ce a schimbat contabilul sef, a alocat 477 mii de lei pentru o firma din Borsa, o firma care nu are contract cu Primaria Cavnic, care nu a prestat niciun serviciu. Nu s-a facut nicio receptie pentru nicio lucrare, dar firma a primit banii. Astfel de lucruri face primarul, iar acum mi-a retras atributiile, dreptul de semnatura si mi-a spus ca sunt liber si pot sa plec. Am ajuns in hol, dar luni (n. red. 20 ianuarie), voi face o conferinta de presa in care voi face si alte dezvaluiri”, a declarat Petrut. Viceprimarul mai acuza ca i s-a interzis accesul la documentele primariei, dar si ca Alexandru Dragos nu trece cu zilele pe la institutia administrativa.

 

Dragos: „Nu stiu ce sa ma mai fac cu el”

„E diabolic. Viceprimarul face numai porcarii. Nici nu stiu ce sa ma mai fac cu el”, a spus, oftand, primarul. Alexandru Dragos neaga acuzele care i se aduc. „Ma intreb cum poate spune ca am schimbat eu contabilul sef, cand acesta si-a dat demisia tocmai din cauza viceprimarului. Vorbeste de sume care au fost virate catre o firma din Borsa, insa e vorba de o plata restanta. Firma a lucrat in 2013, la profilare, pe partiile de schi, iar noi a trebuit sa platim. Pe viceprimar nu l-a dat nimeni afara, doar i-am retras dreptul de semnatura pentru ca face numai prostii. S-a mutat pe hol, iar alaturi de el este si un consilier de la Partidul Civic Maghiar, nu noua consilieri, asa cum sustine Petrut”, a declarat Dragos.

Primarul afirma ca nu este pentru prima data cand viceprimarul are un astfel de comportament. De asemenea, functionarii din primarie sunt de parere ca Petrut este „specializat” in a genera conflicte, insa de aceasta data a intrecut masura. Nici cavnicarii nu-l vorbesc de bine pe viceprimarul PP-DD. „Nu degeaba a ajuns viceprimarul la PP-DD. Petrut asta se comporta la fel ca seful lui de partid, Dan Diaconescu”, a declarat Alexandru P. din Cavnic.

 

Lăsaţi un răspuns