Opinii şi stiri din judet si informatii de interes national
marți, 23 aprilie 2024

Cornelia Negruţ solicită exproprierile aprobate în urma investiţiilor de la aeroport

Deputatul ALDE Maramureş, Cornelia Negruţ, încearcă să obţină din partea Guvernului tehnocrat un răspuns plauzibil referitor la stadiul investiţiilor de extindere şi modernizare a Aeroportului Internaţional Baia Mare. În acest sens, Negruţ a trimis o nouă interpelare parlamentară ministrului Fondurilor Europene (MFE).

lucrari pe aeroport„În condiţiile în care judeţul Maramureş şi, în general partea de nord a României, poate fi exploatată mult mai eficient din punct de vedere turistic, stadiul investiţiilor derulate la Aeroportul Internaţional Baia Mare bate pasul pe loc în mod nejustificat. Finanţarea proiectului de dezvoltare a infrastructurii Aeroportului prevedea o sumă de aproximativ 12 milioane de euro, din care 85% reprezintă cofinanţarea din partea Uniunii Europene. În acest moment, după ce  s-au cheltuit doar circa 2 milioane de euro, pista aeroportului este distrusă, iar procedurile de expropriere încă nu sunt finalizate”, a apreciat parlamentarul maramureşean în documentul trimis conducerii MFE.

„Operarea tuturor categoriilor de aeronave pe Aeroportul Internaţional Baia Mare a fost sistată în noiembrie, a continuat deputatul ALDE, atunci când au început lucrările la investiţia „Extindere şi modernizare suprafeţe aeroportuare la Aeroportul Internaţional Baia Mare”. Pista de decolare-aterizare modernizată va avea 2150 metri lungime şi 45 de metri lăţime, precum şi o portanţă de minim PCN 57. Căile de rulare şi platforma de îmbarcare-debarcare vor fi de asemenea modernizate şi aduse în parametri similari. Finanţarea acestor investiţii deosebit de importante pentru Aeroportul Baia Mare, dar şi pentru economia judeţului Maramureş, este asigurată în proporţie de 85% de către Uniunea Europeană, 13% de către Guvernul României şi 2% de către Consiliul Judeţean Maramureş, iar durata estimată a lucrărilor este de 5 luni”.

Ministrul Fondurilor Europene are astfel obligaţia să răspundă la întrebările transmise de Cornelia Negruţ, Vă întreb respectuos, stimată doamnă Ministru:

„1. Care este situaţia, din perspectiva Ministerului Fondurilor Europene, a întârzierii realizării investiţiei la Aeroportul Internaţional Baia Mare?;

2. Aţi dispus o anchetă care să stabilească ce lucrări s-au efectuat până acum şi cu ce costuri, iar dacă da, ce concluzii aveţi referitoare la distrugerea pistei?;

3. Care sunt alocările de la bugetul de stat destinate pentru acest an lucrărilor de modernizare la Aeroportul Internaţional Baia Mare?;

4. Ce decizie s-a luat în ceea ce priveşte fazarea investiţiei „Extindere şi modernizare suprafeţe aeroportuare la Aeroportul Internaţional Baia Mare” şi care sunt riscurile în caz contrar?;

5. În baza cărui document oficial s-au realizat exproprierile aferente acestei investiţii? Vă rog să îmi puneţi la dispoziţie acest act, precum şi beneficiarii expropriaţi.”

„Este însă de neînţeles modul în care se petrec lucrurile referitor la derularea acestei investiţii strategice pentru statul român. Trenarea realizării reabilitării Aeroportului Baia Mare costă statul român foarte mulţi bani, în condiţiile în care procedura contestaţiei la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (CNSC) a fost finalizată, fiind emisă o decizie în acest sens, în vederea semnării contractului de execuţie. De asemenea, le transmit maramureşenilor că m-am adresat anterior şi ministrului Transporturilor, pe acelaşi subiect, însă domnia sa şi-a declinat competenţa, refuzând pur şi simplu să răspundă la unele întrebări care ţineau de domeniul său de responsabilitate. Cam asta face Guvernul tehnocrat, pasează românii de la o instituţie la alta, fără să realizeze nimic concret!”, a conchis deputatul maramureşean.

Biroul de Presă al deputatului ALDE Maramureş

Lăsaţi un răspuns