Opinii şi stiri din judet si informatii de interes national
sâmbătă, 20 aprilie 2024

11 profesionişti din IPJ au predat ştafeta

,,Stimaţi colegi, de fapt, foşti colegi, dragi prieteni, vă mulţumesc pentru tot ce aţi făcut pentru această instituţie, pentru că prin profesionalismul, dăruirea şi implicarea dumneavoastră aţi contribuit la succesul misiunilor noastre. Aţi fost a doua mea familie, de multe ori aţi fost prima mea familie, iar acţiunile la care am participat împreună, care, nu de puţine ori, au fost grele, necesitând o implicare asiduă şi continuă în vederea rezolvării lor, ne-au apropiat şi m-au făcut să vă simt ca pe nişte fraţi. Dacă vreodată veţi fi în dificultate şi veţi simţi nevoia de sprijin şi nimeni nu vă va răspunde la telefon, vă rog să mă sunaţi şi voi încerca să fiu alături de voi, dacă veţi considera că vă voi fi util”.  Cu aceste cuvinte, comisar şef de poliţie Ioan Cupşa, adjunct al şefului Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Maramureş, şi-a luat rămas bun de la camarazii săi, în cadrul şedinţei Consiliului de Conducere care a avut loc ieri.

Comisarul şef de poliţie Cupşa şi-a început activitatea în cadrul Poliţiei Municipiului Baia Mare ca ofiţer judiciarist. În cei peste 35 de ani de activitate în structuri militare şi de poliţie, comisarul şef de poliţie şi-a lăsat amprenta în domeniul poliţiei judiciare şi combaterii crimei organizate şi antidrog, lucrând în cauze complexe, de la jafuri la omoruri, de la trafic de droguri, la trafic de persoane, fiind apreciat de conducerea forurilor superioare pentru rezultatele deosebite obţinute. Timp de 15 ani a făcut parte din echipa managerială a Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Maramureş, în funcţia de adjunct al şefului inspectoratului, având în responsabilitate şi coordonare poliţia judiciară. Domnia sa a fost cel mai longeviv adjunct de şef de inspectorat de poliţie din ţară.

specialisti ipjAlături de adjunctul şefului inspectoratului, alţi zece poliţişti au păşit ieri în sala de şedinţă cu o misiune diferită. Nu s-au dat ordine, nu s-a discutat despre situaţia operativă ci s-a făcut un bilanţ al amintirilor şi al performanţelor.

Comisar şef de poliţie Teofil Babiciu, comisar şef de poliţie Vasile Tepei, comisar de poliţie Mihai Vasile, subcomisar de poliţie Lucian Petruţ, agent şef principal de poliţie Gheorghe Lucian Andreca, agent şef principal de poliţie Ioan Ierima, agent şef principal de poliţie Lucian Radu, agent şef principal de poliţie Mariana Ceterchi, agent şef  de poliţie Sorin Podină şi agent şef adjunct de poliţie Ioan Grad au predat ştafeta.

Şeful inspectoratului, chestor de poliţie, dr. Viorica Marincaş, şi-a exprimat recunoştinţa pentru profesionalismul, onoarea şi demnitatea cu care toţi poliţiştii şi-au făcut datoria, le-a înmânat diplome şi plachete de merit pentru întreaga carieră, urându-le multă sănătate şi împliniri alături de familiile lor.

Lăsaţi un răspuns