Ziar online de Maramures. Stiri din judet si informatii de interes national
marți, 21 noiembrie 2017

Braşov şi Timişoara – model pentru înfiinţarea şcolilor profesionale în Maramureș

Instituția Prefectului – Județul Maramureș a convocat joi, 26 mai, la sediu, o nouă întâlnire din seria menită să ducă la înființarea, în Maramureș, a unei școli profesionale duale, care să pregătească tinerii pentru practicarea unor meserii cerute pe piața locală a muncii. La întrunire au participat prefectul Sebastian Mihai Lupuț, directorul Cancelariei, Adrian Dan Pop, consilierul Ioana Teodorescu, Angela Filip, șef serviciu Afaceri europene, dezvoltare economică și conducerea serviciilor publice deconcentrate – din partea Instituției Prefectului, 7 agenți economici, iar din partea Inspectoratului Școlar Județean Maramureș, Vasile Ban, inspector școlar general adjunct, și Livia Pop, inspector școlar.

scoli-profesionale“Avem în vedere înființarea unor școli profesionale de 3 ani, ca astfel să îi ajutăm pe elevii care absolvă clasa a VIII-a și doresc să învețe o meserie, pentru ca apoi să aibă un loc de muncă, iar dumneavoastră, agenții economici, să aveți personal calificat. Acești elevi, practic, vor trebui să fie luați în grijă atât de Inspectoratul Școlar, care va pune la dispoziție săli de clasă și cadre didactice, cât și de dumneavoastră, care îi veți ajuta deopotrivă financiar și prin faptul că îi veți pregăti. Nu va fi vorba de o perioadă de practică de o săptămână, în vacanță, ca până acum, ci de o calificare pe o perioadă de trei ani, ca la final absolventul să își cunoască foarte bine meseria”, a precizat prefectul Sebastian Mihai Lupuț.

Școlile profesionale sunt necesare în acest moment în România pentru că, față de 1989, numărul orelor de practică a scăzut la aproape o treime, și dintre acestea doar 50% se desfășoară la sediul agenților economici. Este nevoie, însă, ca numărul elevilor să fie adaptat cerințelor pieței muncii. Elevii ar trebui să se dovedească interesați de urmarea unei școli profesionale, pentru că ei nu renunță la posibilitatea continuării studiilor, au parte de pregătire practică într-un cadru performant, au prioritate la angajare și primesc burse oferite atât de stat, cât și de angajatori. În județul Maramureș, cererea de forță de muncă provine preponderent de la angajatori din domeniile industriei lemnului, industriei electromecanice, de pielărie și textile. Un punct forte al marilor angajatori din județ este faptul că oferă condiții de lucru bune, care nu pun în pericol sănătatea angajaților. În ceea ce privește clasele de elevi, acestea se pot înființa în localitățile mai mari unde au sediul firmele interesate, nu doar în municipiul Baia Mare.

Pentru a pune în practică acest proiect, nu se pornește de la zero, ci se au în vedere exemple de bună practică din Brașov și Timișoara, unde astfel de școli profesionale funcționează deja. În aceste cazuri, există o asociere între firmele interesate, ceea ce este de dorit a se întâmpla și în Maramureș. În acest scop, dar și pentru semnarea unui accord între toate părțile implicate în proiect, va avea loc o nouă întâlnire cu agenții economici în cursul săptămânii viitoare. Se dorește promovarea proiectului în rândul elevilor de clasa a VIII-a în prima jumătate a lunii iunie, aceștia putându-se, astfel, orienta spre următoarea formă de învățământ în cunoștință de cauză.

 

Lăsaţi un răspuns