Opinii şi stiri din judet si informatii de interes national
sâmbătă, 2 noiembrie 2024

Cornelia Negruţ: Violenţa politică contra femeilor este o formă de subminare a democraţiei

„România ocupă locul 132 în lume în ceea ce priveşte reprezentarea parlamentară a femeilor. Una din cauze este violenţa politică împotriva femeilor!”, spune Cornelia Negruţ.

Deputatul ALDE Maramureş, Cornelia Negruţ, a participat zilele trecute la Summit-ul Mondial al Forumului Global al Femeilor din Parlamente 2016(WIP), manifestare desfăşurată în capitala Iordaniei, Amman.

cornelia negrutGlobal Forum (WIP) este reţeaua globală de sex feminin a parlamentarilor la nivel naţional, inclusiv Parlamentul European, numărând în prezent aproximativ 9.000 de membre.

Summit-ul din Iordania a fost prima reuniune a WIP care a avut loc într-una din ţările din Orientul Mijlociu şi Africa de Nord, organizată în colaborare cu Camera Reprezentanţilor din Iordania şi cu sprijinul OCDE, alegerea ţării gazdă evidenţiind astfel progresele statelor din această zonă privind prezenţa şi implicarea femeilor în procesele politice.

Evenimentul din capitala Iordaniei a beneficiat de prezenţa femeilor parlamentare din peste 80 de ţări, precum şi de personalităţi feminine de înalt nivel, precum Dalia Grybauskaite, preşedinta Lituaniei,  Marie Louise Coleiro Preca, preşedinta Maltei şi  Atifete Jahjaga, preşedinta statului Kosovo în perioada 2011-2016.

Programul celor trei zile de dezbateri ale femeilor din majoritatea parlamentelor lumii s-a axat pe teme de actualitate, precum importanţa reprezentării femeilor în politică (definirea parităţii), participarea politică în regiunea MENA, contribuţia femeilor la prevenirea conflictelor, menţinerea păcii şi soluţionarea conflictelor, soluţiile politice ale femeilor lideri la criza refugiaţilor, drepturile omului, creşterea colaborării între parlamentele naţionale şi organizaţiile non-guvernamentale ale femeilor, violenţa politică împotriva femeilor, etc..

„Manifestarea de la Amman a avut o abordare diferită faţă de reuniunile anterioare ale Forumului Global al Femeilor din Parlamente (WIP), îndeosebi prin dezbaterile iniţiate pe tema celor mai noi şi mai stringente probleme în rezolvarea cărora se pot implica femeile parlamentar din toată lumea. Discuţiile ai relevat că reprezentantele sexului frumos din politică, şi din parlamentele naţionale, pot avea un aport considerabil în prevenirea şi soluţionarea conflictelor, de orice tip, în special prin meticulozitatea şi serozitatea de care dau dovadă femeile aflate în funcţii de decizie. În acest context, dialogurile au accentuat faptul că este vital ca femeile să folosească în mod cât mai corect şi pragmatic funcţiile politice, în scopul de a asigura respectarea egalităţii de gen, pe de o parte, şi de a diminua inegalităţile si discriminările încă existente între femei şi bărbaţi în politică, pe de altă parte. S-a insuflat, de asemenea, ideea ca femeile să poată participa în număr mai mare în echipele naţionale şi mondiale de mediere a conflictelor, ele fiind, de obicei, mai răbdătoare şi mai rezistente la condiţii grele de stres prelungit”, a subliniat deputatul Cornelia Negruţ.

Un alt subiect abordat în premieră la summit-ul WIP de la Amman a fost violenţa politică împotriva femeilor. „Delegaţia Parlamentului României a susţinut la unison că violenţa politică contra femeilor este o formă de subminare a democraţiei, ce se manifestă prin violenţă psihică, prin ignorare, denigrare, discreditare, abuz, ameninţare, hărţuire sau şantaj, dar care poate merge până la forme de violenţă fizică! Violenţa politică este sinonimă cu violenţa domestică, un domeniu încă neluat în serios cu adevărat în România. Diferitele forme de manifestare ale violenţei politice îndepărtează femeile nu doar de scena politică, ci şi din rândurile unui activism politic minor, de genul simpatizanţilor formaţiunilor politice. În acest context, este de aşteptat să se ia unele măsuri şi în România, deoarece discriminarea şi violenţa politică îndreptate împotriva femeilor duce la dezechilibre grave ale reprezentării populaţiei în procesul decizional politic şi administrativ şi o inechitate clară între femei şi bărbaţi în actul şi deciziile politice”, a mai subliniat Cornelia Negruţ.

„La nivel global, procentul femeilor în parlamentele naţionale în anul 2016 (191 de ţări) este de 22,7%, faţă de 10.9% în anul 1975, şi 11,6% în anul 1995. În acest clasament, cu 7,7% în Senat şi 13,7% în Camera Deputaţilor, România nu înregistrează deloc progrese în ceea ce priveşte reprezentarea politică, situându-se pe locul 132, după ţări ca Senegal, Namibia, Etiopia, Algeria (cu procente între 42,7% şi 31,6%), în timp ce pe primele trei locuri se situează Rwanda, Bolivia şi Cuba, cu procente între 63,8% şi 48,9%. După cum am mai punctat şi în alte intervenţii, România are nevoie imperioasă de o voinţă politică comună, prin care să se permită majorarea reprezentării femeilor la nivel politic decizional, atât în structurile alese, cât şi în cele executive”, a conchis parlamentarul ALDE.

Lăsaţi un răspuns