Ziar online de Maramures. Stiri din judet si informatii de interes national
miercuri, 22 noiembrie 2017

O nouă încercare a lui Cherecheş pentru a scăpa de arest

Cătălin Cherecheş, primarul de Baia Mare suspendat din funcţie prin ordin de prefect, a formulat o nouă cerere pentru a scăpa de arest.

catalin-chereches-24Acesta a contestat decizia dată, zilele trecute, de Tribunalul Maramureş, instanţă care i-a respins cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive ce a fost dispusă de Direcţia Naţională Anticorupţie.

„Respinge cererea de revocare sau de înlocuire a măsurii arestării preventive luată faţă de inculpatul CHERECHEŞ CĂTĂLIN, arestat preventiv, aflat la Centrul de reţinere şi arest preventiv din cadrul I.P.J. Cluj, cu măsura preventivă a controlului judiciar ori a arestului la domiciliu. Cu drept de contestaţie în 48 de ore de la comunicare” se arata in comunicatul transmis de Tribunalul Maramureş în 17 mai.

Decizia Tribunalului Maramureş a fost contestată la Curtea de Apel Cluj.

Contestaţia a fost înregistrată, ieri, la Curtea de Apel Cluj, termenul de judecată fiind stabilit pentru astăzi.

 ****

Reamintim că primarul suspendat din funcţie a fost acuzat de luare de mită în formă continuată după ce procurorii anticorupție au procedat la constatarea infracțiunii flagrante, asupra inculpatului Cherecheș fiind găsită şi o sumă de bani.

În 27 aprilie, Tribunalul Cluj a dispus arestarea preventivă a lui Cătălin Cherecheş, pe o durată de 30 de zile (până la data de 26 mai 2016, inclusiv). Până acum, măsura arestării preventive a fost contestată la Curtea de Apel Cluj, însă solicitarea a fost respinsă, în 3 mai. Apoi Cherecheş a cerut să fie cercetat sub control judiciar sau în arest la domciliu (cale de atac formulată la Tribunalul Maramureş), dar i s-a respins şi această solicitare. Acum, singura şansă de a ieşi din arest înainte de 26 mai a rămas la latitudinea Curţii de Apel Cluj care, astăzi, va lua o decizie.

*****

Vom reveni cu informaţii despre decizia Curţii de Apel Cluj privind contestaţia care se judecă astăzi.

Lăsaţi un răspuns