Opinii şi stiri din judet si informatii de interes national
marți, 23 aprilie 2024

Ţigări la margine de drum

Peste 10.000 de pachete de țigări au fost confiscat0, în două acţiuni ale poliţiştilor de frontieră. 

tigari ascunseÎn după-amiaza zilei de ieri, în P.T.F. Siret – I.T.P.F. Sighetu Marmației, s-a prezentat pe sensul de intrare în țară, Gheorghe R., cu dublă cetățenie română şi ucraineană, în vârstă de 37 de ani, conducând un autoturism marca Volkswagen. Lucrătorii vamali, au efectuat un control amănunțit asupra autoturismului, persoanei și bagajelor. Astfel, a fost descoperită ascunsă și nedeclarată, în vederea sustragerii de la controlul vamal, în roata de rezervă și sub capota autoturismului 900 pachete de țigări, de diferite mărci, de proveniență ucraineană.

Țigările în valoare de peste 1.100 lei au fost ridicate în vederea confiscării, iar șoferul a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 5.000 lei.

În data de 26 mai, un echipaj al poliției de frontieră din Sighetu Marmației, aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu, a observat în zona de frontieră, pe raza localității Petrova, în apropiere de DN 18, mai multe colete.

La fața locului s-a deplasat o echipă operativă care a găsit în zonă 20 de baxuri cu țigări de proveniență ucraineană.

Acestea au fost duse la sediul poliției de frontieră şi s-a constatat că este vorba de 9.849 pachete cu țigări marca Jing Ling, a căror valoare se ridică la suma de 89.000 lei.

În continuare se fac verificări în vederea identificării tuturor persoanelor  implicate şi a documentării întregii activități infracționale. De asemenea întreaga cantitate de țigări a fost ridicată în vederea confiscării şi urmează a fi depusă în camera de corpuri delicte a STPF Maramureș.

 

Lăsaţi un răspuns