Ziar online de Maramures. Stiri din judet si informatii de interes national
sâmbătă, 18 noiembrie 2017

Zetea: Maramureșul are nevoie de fonduri europene

Gabriel Zetea, președintele PSD Maramureș și vicepreședinte al Consiliului Județean, a declarat că, în ultimii patru ani de zile, Consiliul Județean Maramureș a derulat proiecte finanțate din fonduri nerambursabile europene, în valoare de peste 100 de milioane de euro.

Print2Acestea au fost derulate în domeniul infrastructurii: reabilitarea Drumului Județean Baia Sprie – Bârsana și demararea lucrărilor la Aeroportul Internațional Baia Mare; în domeniul mediului: Sistemul Integrat de Management al Deșeurilor; în domeniul sănătății: Reabilitarea Spitalului Județean de Urgență ”Dr. Constantin Opriș” Baia Mare; în domeniul turismului: ”Circuitul bisericilor de lemn”.

”Administrația județeană de azi are, astfel, multă experiență, dovadă fiind puținele nereguli sesizate în urma controalelor instituțiilor abilitate. Această experiență trebuie împărtășită și împrumutată și administrațiilor locale la nivelul fiecărei comunități, pentru că secretul unei dezvoltări uniforme a județului stă în facilitarea accesării fondurilor europene de către cetățeni și nu doar de către autoritățile publice. Există astfel de modele de centre județene sau birouri locale în țările vecine nouă, dar cu un grad mai mare de absorție (ex. Polonia sau Ungaria), model care poate fi implementat cu succes și în Maramureș”, a declarat președintele PSD Maramureș, Gabriel Zetea.

Fondurile europene reprezintă o șansă importantă pentru dezvoltarea județului. În vederea creșterii absorbției la nivel județean, PSD Maramureș propune:

  • Dezvoltarea a unui serviciu județean propriu de management de proiect cu centre teritoriale pe regiunile Maramureșului;

  • Înființarea de birouri locale pentru asistența fermierilor și a micilor întreprinzători în vederea realizării de proiecte;

  • Parteneriat județean cu băncile pentru facilitarea accesului la credite avantajoase pentru co-finanțarea proiectelor.

Reader Feedback

Un raspuns catre “Zetea: Maramureșul are nevoie de fonduri europene”

  1. breban spune:

    Astia-s nebuni de legat … conducerea consiliului judetean au avut fonduri europene pt modernizarea aeroportului si ce-au facut ??? … auzi la ei ipocritii :- fonduri europene pentru demararea lucrarilor la aeroport !!! … E incredibil … n-au facut nimic, n-au intreprins nimic si auzi la ei cu ce se lauda ? … Ce sa demarezi nea zetea ? … Sa demarezi NIMIC ? … Ce sa iasa din NIMIC ? … hai sa-ti explic dupa mintea ta … zero + zero = ZERO ! … Deci in afara c-ai mancat si baut din frumosul tau salar n-ai produs nimic …

Lăsaţi un răspuns