Opinii şi stiri din judet si informatii de interes national
luni, 4 noiembrie 2024

Controverse privind un subiect la proba de Matematică de la Evaluare

Mai mulţi profesori, elevi şi părinţi reclamă că cerinţa punctului 6 de la Subiectul I de la proba de Matematică din cadrul Evaluării Naţionale nu a fost corect formulată şi i-a indus în eroare pe mulţi candidaţi.

diagramaMai mulţi părinţi şi elevi spun că vor depune contestaţii la proba Matematică de la Evaluarea Naţională din cauza problemei 6 de la Subiectul I, care nu ar fi clar enunţată.

În problema respectivă este dată o diagramă care prezintă repartiţia notelor obţinute la un test la matematică de elevii unei clase a VIII-a dintr-o şcoală. Cerinţa este următoarea: „Conform diagramei, numărul elevilor care au obţinut nota 5 la acest test este egal cu…”.

 Profesorii sunt de acord, avertizând că vor fi zeci de mii de contestaţii numai pe această temă.

„Diagrama nu este complet enunţată pentru că nu se specifică în axa OX notele elevilor şi în axa OY, numărul de elevi. De aceea, unii elevi au citit invers diagrama şi nu le poţi cere în condiţii de examen să gândească ca un adult. Vor fi probabil zeci de mii de contestaţii pe acest subiect şi cel mai simplu ar fi să plece o notă de la Comisia Centrală de Examen către centrele de corectare prin care să li se ceară să acorde punctajul prevăzut indiferent în ce mod au citit elevii diagrama”, a explicat profesorul Ştefan Vlaston pentru Mediafax.

Rezultatele de la Evaluarea Naţională se vor afişa vineri, 1 iulie, iar contestaţiile se depun în aceeaşi zi, între orele 16:00 – 20:00, urmând ca rezultatele finale să fie afişate în data de 5 iulie, potrivit calendarului publicat de Ministerul Educaţiei.

sursa: Mediafax

foto: gandul.info

Lăsaţi un răspuns