Opinii şi stiri din judet si informatii de interes national
sâmbătă, 20 aprilie 2024

Credincioşii sărbătoresc „Naşterea Sf. Ioan Botezătorul”

An de an, ortodocşii şi greco catolicii sărbătoresc pe 24 iunie „Naşterea Sf. Ioan Botezătorul” (Sânzienele sau Drăgaica, în tradiţia populară). PS dr. Iustin Sigheteanul, arhiereu vicar al Episcopiei Ortodoxe a Maramureşului şi Sătmarului, oficiază Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie Arhierească la Mănăstirea „Naşterea Sf. Ioan Botezatorul” Scărişoara Nouă, Protopopiatul Carei.

nasterea-ioan-botezatorulÎn cuvântul de învăţătură duhovnicească episcopul Iustin va vorbi despre fiul preotului Zaharia şi al Elisabetei, care este Ioan Botezătorul, născut în localitatea Orini, fiind supranumit Înaintemergătorul pentru că a anunţat şi pregătit venirea Mântuitorului.

Mărturiile păstrate până în zilele noastre arată că preotul Zaharia şi soţia lui, Elisabeta, ajunseseră la bătrâneţe şi nu au avut copii. La poporul evreu, acest fapt era considerat ca un mare blestem din partea lui Dumnezeu. Uneori, nici jertfele nu le erau primite celor fără copii, la templu. În vremea împăratului Irod, în timpul săptămânii când era de rând la templu, Zaharia a intrat să tămâieze. Pe când tot poporul era afară şi se ruga, i s-a arătat îngerul Domnului stând de-a dreapta altarului tămâierii. Acesta l-a înştiinţat că i-au fost ascultate rugăciunile şi că Dumnezeu le va da un copil, căruia trebuie să-i pună numele Ioan. Preotul Zaharia n-a crezut ceea ce a spus îngerul, iar semnul că aşa se va întâmpla va fi muţenia sa până la naşterea fiului său: „Şi iată, vei fi mut şi nu vei putea să vorbeşti până în ziua când vor fi acestea” (Luca 1,20).

Sfântul Ioan a fost o mare bucurie pentru părinţi şi pentru toţi cei care aşteptau pe Fiul lui Dumnezeu, a cărui cale a pregătit-o. Când a crescut, Ioan a plecat să trăiască în deşert, unde se hrănea cu miere sălbatică şi lăcuste şi se îmbrăca cu haină din păr de cămilă. Toate datele păstrate până în prezent conduc la ideea că Ioan boteză la râul Iordan, acolo unde L-a botezat şi pe Mântuitorul Iisus Hristos.

În cinstea acestei sărbători foarte multe biserici poartă hramul Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul. Tradiţia spune că Sânzienele aduc noroc, sănătate şi belşug în casele oamenilor. Tinerele fete îşi pot afla ursitul, iar copiii sar peste foc, în semn de purificare.

V.G.

Lăsaţi un răspuns