Ziar online de Maramures. Stiri din judet si informatii de interes national
miercuri, 22 noiembrie 2017

Emma Dărăbuş, prima expoziţie de pictură la împlinirea vârstei de 8 ani

Pe data de 10 iunie, Emma Dărăbuș a împlinit opt ani. Pictează de doi ani și de aproape un an e foarte apropiată de artista Sanda Ciorna, o pictoriță băimăreană cu un talent aparte, de mentor.

emma darabusPentru Emma, a fost o întâlnire care i-a deschis orizontul spre arta picturală și spre grafică. Așa se face că, la vârsta de opt ani, Emma Dărăbuș are prima expoziție de pictură, venită ca o surpriză de ziua ei, din partea părinților și a artistei Sanda Ciorna. Vernisajul a avut loc la Biblioteca Județeană din Baia Mare, în holul principal, unde sunt expuse picturile și desenele cele mai relevante realizate până acum.

Sanda Ciorna, artist visual, profesoara de pictură a Emmei:  “Când Dumnezeu vrea să-ţi facă un cadou îl împachetează într-o provocare. Aşa am privit eu la început întâlnirea cu Emma. O minune de copil. Emma este o lumină în viaţa mea, este un suflet absolut excepţional. Să petreci timpul alături de ea este o bucurie continuă. Noi pictăm împreună, desenăm împreună, dansăm împreună, ascultăm muzică în tot acest timp, uneori aleasă de ea, alteori propusă de mine, râdem împreună, avem propuneri de subiecte, de cromatică … cât de minunat poate fi. Alături de ea am învăţat din nou să îmi dau voie sa fiu copil, să mă uimesc în faţa vietii; într-o zi a intrat în atelier şi a zis: “aici miroase a cer”. Ce sublim. Instant mi-a venit inspiraţia ce să pictăm în acea zi. Atât de multe învăţ de la ea, de fiecare dată când ne vedem; cum să dăruieşti din toată inima, cum să întrebi, cum absorbi toată informaţia şi să o pui în practică. Emma este o poezie raţională, este inocenţa matură, este un diamant neşlefuit. Dacă va continua pe acest traseu în viaţa, se va apropia de desăvârşire. Am început în joacă cu noţiuni de cromatologie, am învăţat despre culorile primare, culorile secundare, cele complementare, combinarea lor armonioasă, noţiuni de compoziţie în pictură, contraste, griuri colorate, valoraţie, ton în ton, diferite modalităţi de a haşura, de a reda formele volumele şi luminile cu creionul. Pe parcursul celor câteva luni petrecute împreună am abordat diferite tehnici-acuarelă, pastel, cărbune, cărbune colorat, creion, acrilic.Ca suprafaţă de lucru am folosit hârtia, cartonul, pânza. Subiectele au fost multiple de la peisaj, natura statică, animale, oameni, până la pictura abstractă şi decorativă. În toate acestea se descurcă excepţional şi este extrem de receptivă, expresivă, hotărâtă în linie, pată, combinarea culorilor, tuşe şi valoraţie. În expoziţie avem şi picturi realizate împreună; spun cu toată sinceritate că e o împlinire pentru amândouă să pictăm împreună, ne completăm excepţional şi bucuria e imensă”.

 

Lăsaţi un răspuns