Opinii şi stiri din judet si informatii de interes national
marți, 23 aprilie 2024

Măsuri de diminuare a efectelor caniculei şi secetei – pe banii primăriilor

Miercuri, 15 iunie, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Maramureș s-a întâlnit în ședință de lucru la Palatul Administrativ din Baia Mare. Ședința a fost condusă de prefectul Sebastian Mihai Lupuț, președintele Comitetului Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) Maramureș.

apa pompieriPrimul punct care a figurat pe ordinea de zi a fost aprobarea Planului de măsuri pentru diminuarea potenţialelor efecte negative ale caniculei şi secetei pe teritoriul judeţului Maramureş pe anul 2016. Acesta prevede, în plus față de anii anteriori, posibilitatea ca Inspectoratul pentru Situații de Urgență Maramureș să transporte apă menajeră în localitățile de pe raza județului, la solicitarea primăriilor, în situații de urgență. Astfel, cetățenii care se confruntă cu astfel de probleme, trebuie să se adreseze primăriilor. În aceste cazuri, primăriile trebuie să își asume plata contravalorii apei menajere. Astfel de situații au avut loc și în trecut, deși nu erau prevăzute în Planul de măsuri. Planul a fost aprobat prin vot.

S-a făcut şi analiza Planului de măsuri pentru menținerea și asigurarea ordinii publice, creșterea gradului de siguranță a cetățeanului pe timpul sezonului estival, în perioada 15.06 – 15.09.2016, întocmit la nivelul structurilor M.A.I. La nivelul județului urmează să se întocmească planuri integrate pentru menținerea și asigurarea ordinii publice de către fiecare dintre aceste instituții (IPJ Maramureș, ISU Maramureș, IJJ Maramureș și IPF Maramureș).

Cpt. Oana Alexa-Gonczi, purtător de cuvânt ISU Maramureș, a solicitat sprijinul membrilor CJSU pentru constituirea la nivelul județului Maramureș a Centrului de comunicare și informare publică în situații de urgență. Urmează ca fiecare instituție să își desemneze o persoană de contact pentru furnizarea de informații specifice către vocea unică în astfel de situații.

Stelian Ivașcu, inginer șef al Sistemului de Gospodărire a Apelor (SGA) Maramureș, a informat CJSU cu privire la desfășurarea  Exercițiului de simulare Someș 2016. Verificarea fluxului informațional  meteorologic și hidrologic de avertizare – alarmare a populației, în bazinul hidrografic al  râului Someș – judetul Maramures, în localitățile Ulmeni,  Fărcașa, Cicârlău și Seini. Acesta se desfășoară în perioada 14-16 iunie, în județele Maramureș și Satu Mare, pe râul Someș, cu scopul verificării modului de funcționare a fluxului informațional meteorologic și hidrologic de avertizare-alarmare a populației și a modului de conlucrare a structurilor implicate în gestionarea situațiilor de urgență generate de inundații. Cu această ocazie, a fost verificat dacă informațiile ajung la comitetele locale pentru situații de urgență, dacă la nivel local se cunoaște planul de apărare în caz de inundații, și s-au verificat stocurile de materiale existente pe plan local, necesare în caz de situații de urgență. Stelian Ivașcu a precizat că exercițiul s-a derulat conform ipotezei existenței unui cod roșu atât pe Someș, cât și pe afluenții săi; cu toate acestea, inundații majore pe râul Someș în județul Maramureș nu s-au mai produs din 1970.

Instituția Prefectului – Județul Maramureș

Lăsaţi un răspuns