Ziar online de Maramures. Stiri din judet si informatii de interes national
duminică, 22 octombrie 2017

ALDE Maramureş intră în reorganizare

Un amplu proces de reorganizare a fost demarat în ALDE Maramureş. Alianţa Liberalilor şi Democraţilor (ALDE) vrea să facă mai multe schimbări în organizaţiile locale. Procesul de reorganizare vine în urma rezultatelor obţinute în alegerile locale din 5 iunie, rezultate care au fost sub aşteptările conducerii ALDE.

cornelia-negrutSchimbarea va începe cu filiala din Baia Mare, unde nici măcar cei care erau pe lista de candidaţi pentru Consiliul Local nu s-au implicat toţi în campania electorală pentru alegerile locale.

În ceea ce priveşte situaţia din ALDE Baia Mare, Cornelia Negruţ, preşedinte ALDE Maramureş, a precizat că, la sfârşitul acestei săptămâni, conducerea organizaţiei locale va fi preluată de o structură interimară, care va funcţiona pe perioada verii. Negruţ a arătat că orice propunere de modificare a Biroului de conducere trebuie validată de conducerea biroului de fuziune, iar aceasta se va întruni doar în luna august.

Lăsaţi un răspuns