Opinii şi stiri din judet si informatii de interes national
sâmbătă, 20 aprilie 2024

Dispută pentru trecerea poliţiei judiciare la DIICOT

Ministerul Afacerilor Interne se opune înfiinţări unei structuri de poliţie judiciară la nivelul DIICOT, invocând, printre altele, norme constituţionale conform cărora Ministerul Public trebuie să îşi exercite atribuţiile prin procurori, nu prin poliţişti, şi discrepanţa de salarizare.

politistPoziţia MAI se regăseşte într-un punct de vedere semnat de ministrul Petre Tobă şi trimis către Ministerul Justiţiei, pentru propunerea de completare a Legii 304/2004 privind organizarea judiciar şi proiectul de lege privind organizarea şi funcţionarea DIICOT, iniţiate de Ministerul Justiţiei.

În cadrul documentului trimis se arată, printre altele, că “potrivit normelor constituţionale, Ministerul Public trebuie să îşi exercite atribuţiile prin procurori constituiţi în parchete şi nu prin poliţişti de poliţie judiciară”.

Petre Tobă notează că “ în interpretarea prevederilor constituţionale rezultă că, pentru asigurarea unui sistem judiciar imparţial, independent şi eficace, poliţia judiciară trebuie să fie o structură distinctă, în afara Ministerului Public, cu dublă subordonare”, se notează în punctul de vedere al MAI.

Ministerul de Interne consideră, potrivit punctul de vedere transmis, că prin demersurile Ministerului Public şi Ministerului Justiţie “se măreşte şi mai mult discrepanţa de salarizare dintre diferitele categorii de poliţişti, în condiţiile în care cei detaşaţi la unităţile de parchet vor avea o salarizare net superioară colegilor lor”.

Oficialul MAI critică soluţia promovată de DIICOT şi Ministerul Public pentru că ar duce la întărărirea unităţilor de parchet prin preluarea specialiştilor Poliţia Române.

“Fără a intra în detalii privind eficienţa modului de organizare a DIICOT, aspect ce ţine de apanajul exclusiv al Ministerului Public, criticăm soluţia promovată întrucât aceasta constă în întărirea unităţilor de parchet prin preluarea specialiştilor Poliţiei Române şi, implicit, prin acestei din urmă instituţii, fără a ţine seama de rolul şi responsabilitatea în prevenirea şi şi criminalităţii bine definită de liegslaţie şi intens conştientizată de cetăţean”, se arată în document.

***

Punctul de vedere al MAI vine după ce, în luna martie a acestui an, un draft al proiectului de ordonanţă de urgenţă referitoare la realizarea interceptărilor prevedea ca Ministerul Public si Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) să aibă propria structură de poliţie judiciară, formată din angajaţi detaşaţi de la Ministerul Afacerilor Interne (MAI). În cazul DIICOT, în proiect sunt prevăzute 25 de posturi de ofiţeri de poliţie judiciară.

sursa: Mediafax

 

Lăsaţi un răspuns