Ziar online de Maramures. Stiri din judet si informatii de interes national
marți, 22 august 2017

Antimis semnat de Sfântul Antim Ivireanul – expus în Muzeul Episcopiei

Azi, 12 septembrie, Preasfinţitul Părinte Iustin Sigheteanul a participat la prima expunere a celui mai vechi Antimis pe care îl deţine Episcopia Maramureşului şi Sătmarului în momentul de faţă: un Antimis semnat de Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul şi trimis în dar preoţilor ortodocşi în anii grei ai prigoanei uniatiste de la începutul secolului al XVIII-lea.

antimisExpunerea Antimisului a fost făcută cu ocazia deschiderii noului an şcolar la Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Baia Mare, pentru a fi văzut de profesorii şi elevii Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Iosif Mărturisitorul” din Baia Mare şi credincioşii care au participat la Sfânta Liturghie Arhierească.

Prezentarea Antimisului, care este exponatul lunii septembrie, a fost făcută de Dumitriţa Filip, muzeograf al Episcopiei, cea care l-a descoperit şi studiat, la îndemnul P.S. Iustin Sigheteanul.

„În cadrul activităților prilejuite de Anul comemorativ al Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul și al Tipografilor bisericești, la îndemnul și prin statornica purtare de grijă față de moștenirea noastră spirituală și culturală a Preasfinției Sale Iustin Sigheteanul, am scos la lumină, din comorile Ortodoxiei maramureșene, spre neclătinată prețuire și admirare – Antimisul Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul, a spus Dumitriţa Filip.

După un veac de ”petrecere” în lada de zestre a tezaurului nostru sacru moștenit, Antimisul poate fi privit și admirat ca exponat al lunii septembrie, în noul spațiu muzeal al Episcopiei Ortodoxe a Maramureșului și Sătmarului, Sala Sfinții Martiri Brâncoveni a Catedralei Episcopale „Sfânta Treime” din Baia Mare. Am afirmat că ”un veac a stat ascuns”, deoarece ultima menționare a lui este făcută în anul 1909 de către  N. Iorga și Ioan Bârlea[1], în la acea dată aflându-se în Biserica de Jos, localitatea Borșa, Maramureș.

  Antimisul este realizat în tehnica gravurii, pe suport de pânză de in, respectând toate canoanele iconografice ale Răsăritului creștin, având în plan central scena Punerii în mormânt a Mântuitorului și cei 4 Evangheliști în cele 4 colțuri. Un chenar în care sunt reprezentate simboluri ale Patimilor și ale celor patru Evangheliști, încadrează tema iconografică mai sus menționată, alături de textul redactat în limba română, cu litere chirilice: Acest Dmnezeiesc jertvelnic pre carele se săvârșaște Dmnezeiasca cea făr de sânge și sfințită slujbă// s-au blagoslovit și s-au sfințit cu mâna Preasfințitului Mitropolit Kyr Anthim//   leat 72__. Dedesubtul gravurii, o altă  însemnare, de data aceasta manuscrisă, tot în limba română cu litere chirilice: este de la patriarhul (….lipsă suport – pânza este distrusă)// Ștefan… (… lipsă suport – pânza fiind distrusă), ne oferă frânturi de informații despre posibilii donatori, cel mai probabil Domnul Ștefan Cantacuzino al Țării Românești.

Cel mai probabil, Antimisul ajunge în ținutul Maramureșului în jurul anului 1714- 1715 (cel târziu 1716), când pe tronul Țării Românești se afla Ștefan Cantacuzino, despre care știm că dăruiește, în anul 1715, un potir mănăstirii Biserica Albă, pe care azi îl deține Muzeul de Istorie și Arheologie din Baia Mare. La acea vreme, maramureșenii își aveau episcopul întemnițat de autoritățile maghiare (1711- Sfântul Iosif Mărturisitorul; 1714 – urmașul său, Serafim de Petrova).

Existența acestui Antimis sfințit de Mitropolitul Martir Antim Ivireanul al Țării Românești este, pe de o parte, o vie și de necontestat mărturie a existenței unei comunități euharistice locale, păstrătoare a dogmelor formulate la cele șapte Sinoade Ecumenice, neschimbate și nealterate de agresivitatea sau vicleniile prozelitismului catolic sau protestant. Pe de altă parte, este un garant al comuniunii sacramentale ce exista între preot și episcopul semnatar. Iată încă o dovadă a continuității slujirii pravoslavnice în părțile Maramureșului.

Pe acest Antimis S-a jertfit Hristos, sute de ani, cu jertfă nesângeroasă, pentru mântuirea noastră, pentru statornicia Bisericii dreptslăvitoare și pentru devenirea noastră românească. Suntem, noi, cei de azi,  împlinirea unor veacuri de rugăciuni și de vise: avem libertate religioasă, avem tipografii creștine, avem acces la cultură, cunoaștere și informare, dar, cel mai de preț lucru: avem Episcopi din neamul nostru, cu sânge voievodal, și, avem o Catedrală – un locaș de odihnă peste veacuri al Slavei lui Dumnezeu”, a spus în încheierea prezentării muzeograful Dumitrița Filip.

 Un adevărat miracol

Alături de Antimis, mai sunt expuse patru din cărţile tipărite de Sfântul Antim Ivireanul, trei din ele, tipărite la Târgovişte, în vitrina de sub Antimis: un Ceaslov, tipărit în 1712, dedicat domnului Ştefan Cantacuzino, domn al Ţării Româneşti, urmaş al Sfântului Contantin Brâncoveanu, Octoih, tradus şi tipărit tot de Sfântul Antim Ivireanul, în acelaşi an, 1712, şi un Liturghier tipărit în 1713, primul Liturghier tradus în limba română complet de către Sfântul Antim Ivireanul. A patra carte este un Antologhion, tipărit la Râmnic, în anul 1705, imediat după ce Sfântul Antim este hirotonit episcop de Râmnic.

„Acesta este un adevărat miracol, a spus Preasfinţitul Părinte Iustin Sigheteanul, ca un Antimis semnat de Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul să fie descoperit între antimisele colectate de la biserici, când s-a aşezat noul Antimis al Preasfinţitului Părinte Justinian, cu 25-26 de ani în urmă. Toate au fost preluate şi aduse la Episcopie. Între ele s-a aflat şi acest tezaur. Colecţia muzeistică se numeşte  „Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul” în anul comemorativ care îi este dedicat.”

Andrei Fărcaş

Lăsaţi un răspuns