Ziar online de Maramures. Stiri din judet si informatii de interes national
miercuri, 12 decembrie 2018

Preasfințitul Vasile Bizău – la ceas aniversar

Sărbătoare pentru Preasfinţitul Vasile Bizău, episcop eparhial al Maramureşului.

ps-bizau-1„Îi urăm un călduros ‘LA MULȚI ANI!’ Preasfințitului Vasile Bizău, care azi împlinește frumoasa vârstă de 47 de ani”, transmite Episcopia Greco-Catolica Maramures.

Preasfințitul Vasile s-a născut pe data de 14 octombrie 1969 în localitatea Dragomireşti, jud. Maramureş, intr-o familie greco-catolică activă şi în perioada de interzicere a acestei Biserici în România.

Casa părintească a funcţionat, pe toată durata clandestinităţii, ca loc de întâlnire al credincioşilor din satul natal, uniţi în rugăciune sub egida Reuniunii Mariane, condusă de însăşi mama Preasfinţiei Sale.

Face şcoala generală în Dragomireşti. În 1988 este absolvent al Liceului Industrial nr. 9 (Colegiul Naţional „Mihai Eminescu”) din Baia Mare, profilul Filologie-Istorie. Între anii 1990 – 1993 urmează cursurile Institutului Teologic „Ep. Dr. Alexandru Rusu”, Baia Mare.

Îşi completează formarea la preoţie cu studii de filozofie (1993 – 1994) la Facultatea de Filozofie din cadrul Universităţii Pontificale Gregoriana din Roma şi studii de teologie (1994 – 1997) la Facultatea de Teologie din cadrul aceleiaşi Universităţi. Tot aici face studii de specializare (masterale), între 1997 – 2000, în Teologie patristică şi Istoria teologiei.

În 2001 – 2002 urmează cursuri doctorale la Institutul San Anselmo din Roma.

Parcursul ecleziastic începe la 15 august 1996, când e hirotonit diacon, cu ocazia sărbătorii Adormirea Maicii Domnului la Giuleşti, Maramureş. În 31 august 1997 este hirotonit preot de către Preasfinţia Sa Ioan Şişeştean la Baia Mare.

 

Odată cu întoarcerea în ţară (2000), activează ca preot în cadrul Episcopiei de Maramureş, îndeplinind funcţia de consilier, iar activitatea pastorală o desfăşoară la parohiile din Bogdan-Vodă şi „Sfânta Cruce” din Baia Mare.

Tot în acest an începe şi activitatea didactică, în calitate de cadru didactic asociat la Catedra de Filosofie – Teologie – Arte din cadrul Facultăţii de Litere, Universitatea de Nord, Baia Mare.

În 20 iunie 2007 este ales, de către Sinodul Episcopilor Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, episcop al Curiei Arhiepiscopiei Majore şi proclamat de Sfântul Părinte Papa Benedict XVI în 27 octombrie 2007 episcop titular de Appiaria. Hirotonia întru episcopat o primeşte în Catedrala Sfânta Treime din Blaj, la 16 decembrie 2007.

Este Eparh de Maramureș din luna iulie a anului 2011.

„Îi urăm ani lungi de viață și păstorire a Eparhiei noastre!”, transmite, in mesajul sau, Episcopia Greco-Catolica Maramures.

Lăsaţi un răspuns