Opinii şi stiri din judet si informatii de interes national
miercuri, 24 aprilie 2024

S-a stabilit ordinea candidaţilor PNL pe listele pentru parlamentare. Dolha nu vrea în cameră cu Cherecheş

Liberalii şi-au stabilit ordinea pe liste a candidaţilor pentru alegerile parlamentare din 11 decembrie. Lista a fost bătută în cuie, astăzi, în cadrul unei şedinţe a organizaţiei judeţene la care a participat şi Anca Boagiu, vicepreşedinte la nivel naţional şi fost ministru al Transporturilor.

dolha-cu-viorica-cherechesDupă o şedinţă comună cu Coaliţia pentru Baia Mare s-a ajuns la un rezultat stupefiant pentru mulţi liberali. Astfel, pe locul I –  la Senat va candida actualul deputat Mircea Dolha (preşedinte interimar al PNL Maramureş), pe locul II – avocat Dana Oniţa Ivaşcu (preşedinte PNL Sighetu Marmaţiei şi consilier local în Sighet), iar Pavel Horj, fost parlamentar, pe locul III la Senat.

Pentru Camera Deputaţilor, locul I revine persoanei desemnate de Coaliţia pentru Baia Mare. Astfel, lista pentru Camera Deputaţilor începe cu medicul Viorica Cherecheş (managerul Spitalului de Boli Infecţioase, Dermato-Venerice şi Psihiatrie Baia Mare), locul II – Anca Boagiu (fost ministru al Transporturilor), locul III –  Ionel Bogdan (preşedinte PNL Baia Mare şi vicepreşedinte PNL la nivel naţional), iar locul IV – fostul senator Gheorghe Mihai Bârlea.

Deputatul Vasile Berci şi Mircea Man, dar şi senatorul Liviu Titus Paşca nu se mai regăsesc pe listele PNL.

 

foto: facebook

 

Lăsaţi un răspuns