Ziar online de Maramures. Stiri din judet si informatii de interes national
miercuri, 26 iulie 2017

Bogdan Tomoiagă ( PSD): Maramureșul Voievodal îndrăznește să creadă în parlamentarii social-democrați

Gheorghe Bogdan Tomoiagă este candidatul PSD Maramureș pentru Camera Deputaților, la alegerile de duminică, 11 decembrie 2016. Originar din Borșa, Bogdan Tomoiagă este, din luna iunie 2016, consilier județean PSD. Acesta a fost desemnat candidat pentru Consiliul Județean Maramureș, în urma conferinței de alegeri desfășurată în mini-colegiul Borșa, Moisei, Săcel, Săliște și Dragomirești, care a avut loc în luna mai 2016.

bogdan-tomoiagaBogdan Tomoiagă a fost ales, în luna octombrie, prin votul membrilor Comitetului Executiv Județean al PSD Maramureș, candidat pentru Camera Deputaților în viitorul Parlament al României. Duminică, 11 decembrie, maramureșenii sunt așteptați la vot pentru a-și alege reprezentanții pentru următorul mandat în Senat și Camera Deputaților.

Ca și viitor deputat de Maramureș, Bogdan Tomoiagă își dorește o continuare a lucrurilor bune în județ, însă cu precădere în Borșa și în zonele limitrofe. În vârstă de 39 de ani, borșeanul a absolvit Facultatea de Matematică şi Informatică din cadrul Universităţii „Babeş-Bolyai” Cluj Napoca, iar în prezent este director al SC ”Turism Perla Transilvaniei”. Bogdan Tomoiagă a lucrat și ca programator în Cluj Napoca, apoi ca informatician la BCR Borșa și a administrat, pentru 10 ani, o societate comercială. Candidatul PSD Maramureș pentru Camera Deputaților este membru fondator și secretar la ”Rotary Club” Borșa MM. De câte ori vorbește despre orașul natal, Borșa, Bogdan Tomoiagă afișează mândria omului care știe că aparține unui loc sfânt.

”Borşa este un oraş pitoresc, cu oameni şi locuri deosebite, iar în ultima perioadă s-au făcut paşi importanţi pentru ieşirea din obscuritate. Orașul are un potenţial nelimitat de dezvoltare şi promovare, fapt care ne determină să acţionăm şi să ne implicăm activ. O bună administraţie locală, care lucrează deja cu administrația județeană și va lucra și mai bine cu parlamentarii de Maramureș, poate să facă acest lucru eficient în folosul borşenilor și al tuturor comunităților din județ. Sunt mândru să reprezint Borșa și întreg Maramureșul Voievodal în Parlamentul României și îmi doresc ca, în mandatul de deputat cu care maramureșenii sper să mă învestească, să pot ajuta cu proiecte de dezvoltare cât mai multe comunități din județul nostru”, a declarat candidatul PSD Maramureș pentru Camera Deputaților, Bogdan Tomoiagă.

Viitorul parlamentar de Maramureș a arătat că, în Programul de Guvernare al PSD, programele pentru tineri ocupă un loc aparte. Totodată, ca om de afaceri, Bogdan Tomoiagă consideră că Programul de Guvernare al PSD pentru mediul de afaceri și pentru economie are un fundament clar, iar propunerile cu care vin social-democrații în Proiectul de Țară sunt fiabile.

”Turismul este un sector extrem de important pentru dezvoltarea pe termen mediu şi lung al multor comunități maramureșene. Dacă vom investi și mai mult în turism, vor fi puși în valoare oamenii gospodari, locurile pitoreşti şi tradiţiile maramureşene. Cu toții ne dorim localități cu o infrastructură modernă, cu noi investiţii în turism, atât în sectorul privat cât şi public, pentru a deveni un județ de referinţă pe harta turistică a României. La nivelul Consiliului Județean Maramureș continuă deja direcţia de dezvoltare a acestora și sunt elaborate şi implementate proiecte noi, proiecte de interes local şi regional gândite în folosul tuturor maramureșenilor. Pentru ca acestea să aibă, însă, continuitate, trebuie să aducem bani de la nivel central și, cel mai important, trebuie să elaborăm legi benefice care să vină în sprijinul fiecărui locuitor al județului”, a declarat Bogdan Tomoiagă, candidatul PSD Maramureș pentru Camera Deputaților la alegerile de duminică, 11 decembrie 2016.

Bogdan Tomoiagă susține că echipa de parlamentari pe care PSD Maramureș a propus-o pentru Parlamentul României îmbină experiența cu profesionalismul și dăruirea, pe listele pentru Camera Deputaților și pentru Senat regăsindu-se atât nume vechi, cât și nume noi, dar și tineri și femei.

”Îndrăznesc să cred în fiecare coleg parlamentar PSD și îndrăznesc să cred în Maramureș. Îndrăznesc să cred că duminică, la vot, maramureșenii vor alege înțelept și ne vor acorda încrederea pentru a-i reprezenta cu cinste și onoare în Parlamentul României. Îndrăznesc să cred în Programul de Guvernare propus de PSD și îndrăznesc să cred că duminică, la numărătoarea voturilor, voi putea să mulțumesc fiecărui maramureșean că ne-a acordat girul și încrederea sa!”, a declarat candidatul PSD Maramureș pentru Camera Deputaților, Bogdan Tomoiagă.

Biroul de presă al PSD Maramureș

Material difuzat la comanda PSD Maramureş cod AEP 11160007

 

Lăsaţi un răspuns