Opinii şi stiri din judet si informatii de interes national
joi, 25 aprilie 2024

Jandarmii şi poliţiştii desfăşoară activităţi pentru prevenirea fraudelor electorale

Jandarmii şi poliţiştii maramureşeni au mai desfăşurat în 6 decembrie o  acţiune de informare a cetăţenilor, prin distribuirea de pliante cu sfaturi şi recomandări în ceea ce priveşte exercitarea dreptului la vot cu ocazia alegerilor pentru Senat şi Camera Deputaţilor, alegeri ce vor avea loc duminică, 11 decembrie.

jandarmi-in-stradaAceastă campanie de informare se desfăşoară sub sloganul ”Alege să fii corect” şi este iniţiată de Ministerul Afacerilor Interne.

Legea electorală interzice:
– oferirea sau darea de bani, bunuri sau de alte foloase în scopul determinării alegătorului să voteze sau să nu voteze o anumită listă de candidaţi ori un anumit candidat;
– împiedicarea, prin orice mijloace, a liberului exerciţiu al dreptului de a alege sau de a fi ales;
– utilizarea unei cărţi de alegător sau a unui act de identitate nul ori fals sau a unui buletin de vot fals;
– introducerea în urnă a mai multor buletine de vot decât prevede legea.

Constituie contravenţii următoarele fapte:
– continuarea propagandei electorale după încheierea acesteia;
– sfătuirea, în ziua votării, a alegătorilor la sediile secţiilor de votare, să voteze sau să nu voteze un candidat sau o anumită listă de candidaţi;
– distrugerea, deteriorarea, murdărirea, acoperirea prin scriere sau în orice alt mod a listelor electorale, a platformelor-program afişate sau a oricăror altor afişe ori anunţuri de propaganda electorală tipărite.

Până în prezent au fost desfăşurate tri acţiuni de informare a cetăţenilor.  Aceste acţiuni vor continua şi în perioada următoare, alături de celelalte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne.

 

Lăsaţi un răspuns