Opinii şi stiri din judet si informatii de interes national
sâmbătă, 20 aprilie 2024

Se doreşte realizarea unui monument de amploare în Baia Mare

Autorităţile din Maramureş nu vor mai depune coroane de flori la Monumentul Ostaşului Român pe motiv că este de infuenţă rusă, conform spuselor specialiştilor în domeniu. Astfel, pentru organizarea de ceremonii, există intenţia de realizare, în Baia Mare, a unui „Monument al Unirii”, conform declaraţiilor făcute de reprezentanţii Direcţiei Judeţene pentru Cultură Maramureş.

Discuţii pe această temă s-au purtat în şedinţa Colegiului prefectural din luna decembrie care s-a desfăşurat astăzi la Palatul Administrativ din Baia Mare.

colegiul_prefectural-7Instituţia Prefectului arată că pe lista monumentelor de for public se află bunuri imobile precum cruci, troiţe, lucrări de artă plastică monumentală, construcţii ori amenajări neutilitare, care au un caracter comemorativ, religios sau decorativ. În ceea ce priveşte lucrările de artă plastică monumentală, aici se găsesc monumente, plăci cu relief sculptural sau busturi. Se exclud din categorie monumentele amplasate pe terenurile persoanelor fizice şi juridice, dar şi cele aflate în cimitire, deoarece acestea nu pot fi văzute în mod liber. În județul Maramureș se găsesc, conform datelor furnizate de dr. Ioan Marchiș, director executiv al Direcției Județene pentru Cultură Maramureş, peste 366 de monumente de for public, dar doar 40 dintre acestea sunt clasate.

Instituţia Prefectului arată, într-un comunicat de presă că, în Baia Mare, cel mai important monument de for public este Grupul Statuar “Sfatul bătrânilor”, situat lângă Palatul Administrativ, care nu are probleme deosebite de conservare, dar nu este suficient pus în valoare. Monumentul Ostașului Român are foarte mari probleme de conservare, dar și de altă natură, existând păreri conform cărora acesta este un monument de influență rusă. Totuși, în Baia Mare nu există un monument mai de amploare potrivit pentru organizarea unor ceremonii militare și religioase. Pentru monumentele din Parcul Regina Ana nu s-au alocat niciodată bani pentru conservare, uneori fiind vandalizate.

„În acest moment, se are în vedere realizarea, în Baia Mare, a unui Monument al Unirii, în preajma căruia să poată fi organizate ceremonii la diverse sărbători legale”, se arată în comunicatul Instituţiei Prefectului.

Lăsaţi un răspuns