Ziar online de Maramures. Stiri din judet si informatii de interes national
luni, 24 iulie 2017

Jandarmeria: Siguranța este prioritatea noastră!

„În contextul desfăşurării pe raza municipiului Baia Mare ori în judeţul nostru a unor adunări publice, precizăm faptul că Jandarmeria Maramureş protejează dreptul la libera exprimare şi la libertatea de întrunire”, se arata intr-un comunicat al Inspectoratului Judetean de Jandarmi (IJJ) Maramures.

jandarmi„Constituţia României şi legislaţia în vigoare stabilesc dreptul cetăţenilor de a organiza în spaţiul public, mitinguri, demonstraţii şi alte manifestări în mod liber şi paşnic. Jandarmii vor asigura măsurile de ordine pentru ca aceste forme de exprimare publică să se desfăşoare în mod paşnic şi  civilizat însă  reamintim că prima condiţie legală ce trebuie respectată pentru a se putea organiza şi desfăşura o manifestare în spaţiul public este aceea de a o declara în prealabil.                                       Jandarmii maramureşeni reamintesc faptul că în conformitate cu prevederile legii 60 din 1991, privind organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice, este interzisă şi constituie infracţiune participarea la adunările publice a persoanelor care au asupra lor arme de orice fel, materiale explozive sau incendiare, substanţe iritant-lacrimogene sau cu efect paralizant, dispozitive pentru şocuri electrice ori alte obiecte ce pot fi folosite pentru acţiuni violente sau de tulburare a desfăşurării normale a acestora. Reamintim faptul că Jandarmeria nu face estimări oficiale în ceea ce priveşte numărul de participanţi la adunările publice, nu are instrumente specializate şi nici atribuţii legale  în acest sens, astfel că poate  realiza doar o proiecţie în ceea ce priveşte dimensionarea dispozitivelor proprii de ordine şi siguranţă publică”, arata IJJ.

„Recomandăm cetăţenilor care vor să participe la asemenea manifestări, să ia măsuri în situaţia identificării unor persoane care prin modul de manifestare tulbură ordinea publică sau provoacă la săvârşirea unor acte de violenţă, să aducă la cunoştinţa jandarmilor despre asemenea situaţii, să respecte indicaţiile forţelor de ordine şi să evite implicarea în conflicte de orice natură. Cetăţenii pot solicita ori de câte ori este nevoie sprijinul forţelor de ordine publică, fie prin contact direct, fie prin apelarea numărului unic de urgenţe „112””, au mai subliniat reprezentantii IJJ.

La nivel de Maramures, pe timpul desfasurarii actiunilor de protest nu s-au inregistrat incidente, insa in Bucuresti, protestatarii au aruncat cu sticle, pietre, petarde etc in jandarmi.

Aceste situatii au determinat reprezentantii Jandarmeriei sa faca un apel către toți participanții la manifestațiile din spațiul public să continue să îşi exercite dreptul la liberă exprimare în mod paşnic şi civilizat. „Atenționăm asupra gravității folosirii materialelor pirotehnice în condițiile în care în stradă sunt prezenți inclusiv minori. Folosirea acestor materiale contravine legii, poate avea consecințe grave asupra celor din jur, iar panica, de asemenea, poate produce incidente nedorite.

Totodată infirmăm orice estimare a numărului de participanți pentru care Jandarmeria a fost citată drept sursă.

Jandarmeria Română nu va face estimări publice, neavând atribuții legale în acest sens sau instrumente specializate, putând face doar o proiecție în vederea dimensionării dispozitivelor de ordine.

Dacă sunteți martorii unor fapte antisociale sesizați imediat forțele de ordine!
Nu vă implicați în conflicte de nicio natură şi respectați indicațiile forțelor de ordine”, a transmis Jandarmeria Romana.

Lăsaţi un răspuns