Opinii şi stiri din judet si informatii de interes national
sâmbătă, 20 aprilie 2024

Bani alocați pentru localitățile afectate de furtuni

Peste 36 de milioane lei au fost alocate de guvern pentru înlăturarea efectelor calamităților naturale produse de furtuni, printr-o hotărâre adoptată, zilele trecute, în ședința. Vor fi reparate sau refăcute 16 spitale, 23 de dispensare, Institutul de Boli Cardiovasculare din Timișoara, 251 de școli și grădinițe, sedii de poliție, unități de cult.

Autoritățile locale din 10 județe vor primi suma de 29,816 milioane lei pentru achitarea cheltuielilor urgente necesare pentru realizare de reparații și refaceri pentru grădinițe, școli, muzee, unități spitalicești și alte clădiri și construcții aparținând administrațiilor locale.

acoperis luat de furtunaSuma va fi împărțită astfel:

  • județul Maramureș – 9,468 milioane lei

  • județul Bihor – 8,728 milioane lei

  • județul Arad – 4,946 milioane lei

  • judelul Timiș – 2,24 milioane lei.

  • județul Sălaj – 1,634 milioane lei

  • județul Cluj – 1,384 milioane lei

  • județul Bistrița-Năsăud – 1,055 milioane lei

  • județul Hunedoara – 218.000 lei

  • județul Caraș-Severin – 137.000 lei

  • județul Alba – 000 lei.

Prin aceeași Hotărâre de Guvern se alocă suplimentar 1,585 milioane lei la bugetul Ministerului Afacerilor Interne și 170 de mii de lei la bugetul Ministerului Sănătății, iar bugetul Secretariatului General al Guvernului a fost suplimentat cu circa 4,458 milioane lei, sume ce vor fi folosite pentru înlăturarea efectelor calamităților naturale produse de furtuni.

Banii alocați Ministerului Afacerilor Interne vor fi folosiți pentru înlăturarea daunelor produse unor posturi de poliție, sedii ale inspectoratelor de poliție, inspectorate pentru situații de urgență, ale jandarmeriei, secții de poliție, de pompieri, alte imobile și mijloace tehnice aflate în administrarea acestora. Pe județe, suma de 1,585 milioane lei alocată suplimentar Ministerului Afacerilor Interne va fi distribuită după cum urmează: 1,109 milioane lei pentru județul Timiș, 188.000 lei pentru județul Arad, 109.000 lei pentru județul Maramureș, 65.700 lei pentru județul Cluj, 47.000 lei pentru județul Sălaj, 40.300 lei pentru județul Bihor, 15.000 lei pentru județul Alba, 5.000 de lei pentru județul Satu Mare, 4.500 lei pentru județul Hunedoara și 1.000 de lei pentru județul Bistrița-Năsăud.

Suma de 4,458 milioane lei alocată suplimentar Secretariatului General al Guvernului este destinată lucrărilor de reparații și refacere a unor lăcașuri de cult din județele Arad, Bihor, Bistrița-Năsăud, Caraș-Severin și Hunedoara.

Gabriel Zetea, președintele Consiliului Județean (CJ) Maramureș, a precizat că este pentru prima dată când un Guvern înțelege cu adevărat definiția cuvântului urgență și alocă bani pentru refaceri și reconstrucții de clădiri acum, când avem nevoie, și nu peste un an sau doi ani.

„Consiliul Județean Maramureș, municipiul Baia Mare, orașele Seini, Șomcuta Mare, Ulmeni, Târgu Lăpuș, Baia Sprie și Cavnic, dar și comunele Copalnic Mănăștur, Rozavlea, Ocna Șugatag, Boiu Mare și Băiuț vor primi, zilele următoare, sume impresionante. Acești bani vor fi folosiți pentru ca școlile, grădinițele, dispensarele, căminele culturale, blocurile sociale, instituțiile de cultură și primăriile să își poată relua activitatea în cel mai scurt timp și în condiții optime. Doresc să îi felicit, în mod special, pe prefectul județului Maramureș, Vasile Moldovan și pe subprefectul Alexandru Cosma care, alături de lucrătorii Inspectoratului pentru Situații de Urgență ”Gheorghe Pop de Băsești” și primarii din județ au întocmit documentația necesară într-un timp atât de scurt”, a spus Zetea.

Președintele CJ a mai spus că evaluarea pagubelor continuă în Maramureș, pentru a putea cere noi tranșe de bani de la Guvern. Vor fi despăgubite atât instituțiile publice și juridice, cât și gospodăriile private ale maramureșenilor care au fost atât de afectate de vijelia de zilele trecute.

 

Lăsaţi un răspuns