Opinii şi stiri din judet si informatii de interes national
joi, 18 aprilie 2024

NECROLOG: Inginerul GRIGORE BUDA s-a mutat la Domnul

Un om de omenie şi echilibru, un constructor desăvârşit

necrolog budaSâmbătă, 2 septembrie 2017, la ora 12, am primit cu durere vestea tristă a trecerii din această viaţă a domnului inginer Grigore Buda, în urma unui nefericit şi tragic accident.

Inginerul Grigore Buda s-a născut la 25 noiembrie 1954, în localitatea Lăpuş, într-o familie de buni credincioşi, unde s-a format ca om a lui Dumnezeu, harnic, muncitor, cinstit, familist convins, patriot, un om cu spirit de echipă, darnic şi grabnic în a ajuta pe cei care îi cereau ajutorul. Aşa l-a cunoscut Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin şi obştea mănăstirii „Sfânta Ana” Rohia, în anul 1996, când a început colaborarea cu dânsul.

Biserica Mănăstirii Rohia, care este Catedrala munţilor, o capodoperă arhitecturală românească, a fost construită echipa condusă de inginerul Grigore Buda. Construirea acestei biserici, într-un spaţiu impropriu şi dificil, a presupus eforturi mari, dar inginerul Grigore Buda, pe lângă ceilalţi specialişti, a găsit întotdeauna soluţii tehnice pentru a duce la bun sfârşit această biserică ce uneşte cerul cu pământul.

Lucrările la Centrul Cultural Monahal de la Rohia tot cu inginerul Grigore Buda au fost începute, de către Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin şi conducerea Mănăstirii Rohia. O altă lucrare importantă, necesară şi extrem de greu de realizat, aducţiunea de apă potabilă la Mănăstirea Rohia de la o distanţă de 8 km, a fost realizată de echipa condusă cu multă responsabilitate de vrednicul de pomenire inginer Buda Grigore.

Multe şi importante sunt lucrările realizate de inginerul Grigore Buda, dacă ne gândim numai la cele bisericeşti, dar câte: blocuri, licee, spitale, cămine sociale, sedii ale primăriilor, aducţiuni de apă etc. au fost construite sub conducerea şi priceperea inginerului Grigore Buda.

Prin toate lucrările pe care le-a făcut, dar şi prin atitudinea pe care a avut-o faţă de familie, societate, oamenii care i-au cerut sprijinul, faţă de preoţi şi monahi, credem că şi-a construit Casă în Împărăţia lui Dumnezeu, pentru că, atunci când ierarhul sfinţeşte o biserică, spune: Veşnică pomenire ctitorilor, întemeietorilor… constructorilor…

Despre domnul Grigore Buda nu vom putea vorbi niciodată l-a trecut, pentru că dânsul rămâne mereu viu prin lucrările construite şi ctitorite. Inginerul Grigore Buda este un model demn de urmat, cum trebuie să se comporte un om cu subalternii, cu colaboratorii şi în familie. Un om de omenie, smerit, iubitor de biserică şi cu frică de Dumnezeu.

În aceste momente de vremelnică despărţire, când sufletul robului lui Dumnezeu Grigore Buda se îndreaptă spre Dumnezeu, noi, monahii Mănăstirii „Sfânta Ana” Rohia, împreună cu Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin, ne rugăm Mântuitorului Iisus Hristos să-i facă parte de bucuria şi fericirea veşnică şi să audă glasul care zice: Bine, slugă bună şi credincioasă, peste puţine ai fost credincioasă, peste multe te voi pune; intră întru bucuria domnului tău. (Matei 25; 23). Iar familiei îndoliate, Mântuitorul Iisus Hristos şi Maica Domnului să le dăruiască pace, mângâiere, nădejde şi credinţă în bucuria vederii în Împărăţia lui Dumnezeu.

Veşnica lui pomenire din neam în neam !

Arhim. Macarie Motogna

Stareţul mănăstirii Rohia împreună cu obştea

****

Inginerul constructor al Catedralei Episcopale a trecut la cele veşnice

Obştea Catedralei Episcopale Sfânta Treime din Baia Mare, părinţii responsabili cu construirea ei şi Preasfinţitul Părinte Iustin al Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureşului şi Sătmarului, cu multă tristețe au aflat de trecerea din această viață a celui care a fost ing. Grigore Buda, din Lăpuş, în vârstă de numai 63 de ani, în ziua de 2 septembrie 2017, ca urmare a unui tragic eveniment.

         Construirea Catedralei Ortodoxe Episcopale din Baia Mare, de la cota zero până la montarea crucii pe cupolă, între anii 2005-2016, una dintre cele mai monumentale construcţii bisericeşti ortodoxe din România, este legată de numele ing. Grigore Buda care, împreună cu muncitorii constructori, a pus mult suflet în realizarea ei.

         După preluarea şantierului Catedralei de către episcopie (în anul 1999), prin purtarea de grijă a Preasfinţitului Iustin, ing. Grigore Buda şi echipa sa au fost chemaţi pentru a realiza cele mai complexe şi dificile lucrări în construirea catedralei.

         Chipul omului voinic, spiritual, de echipă, entuziasmul și devotamentul îndeplinirii cu responsabilitate a profesiei de constructor, şi, în special, de locaşuri sfinte, a inginerului Buda Grigore vor rămâne pentru totdeauna în memoria noastră, a muncitorilor şi a tuturor celor care l-au cunoscut.

         Nădăjduim că rugăciunile care se fac şi se vor face în Catedrala Ortodoxă „Sfânta Treime” din Baia Mare şi în toate locașurile sfinte pe care le-a construit şi/sau restaurat, împreună cu firma sa, să ajungă la Tronul Preasfintei Treimi, pentru iertarea păcatelor şi odihna sufletului lui împreună cu alţi ziditori şi ctitori de locașuri sfinte.

         În aceste momente grele pentru familie şi cei apropiați, și pentru cei care au colaborat cu ing. Grigore Buda, vă încredințăm de întreaga noastră compasiune și vă adresăm tuturor sincere condoleanțe, urmând îndemnul Sfântului Apostol Pavel: „Nu vă întristați ca ceilalți, care nu au nădejde, pentru că de credem că Iisus a murit și a înviat, tot așa (credem) că Dumnezeu pe cei adormiți întru Iisus îi va aduce împreună cu El” (1 Tesaloniceni 4, 13-14).

         Ne rugăm Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Cel înviat din morți, să odihnească cu drepții sufletul ing. Grigore Buda în lumina și pacea Preasfintei Treimi, iar celor îndoliați și îndurerați să le dăruiască alinare și întărire sufletească.

         Veșnica lui pomenire din neam în neam!

Arhid. Dr. Nifon Motogna,

Administratorul Catedralei Episcopale

****

  • Nicolae Noica: În amintirea unui constructor harnic şi priceput Ing. Grigore Buda

Am aflat cu tristeţe, vestea trecerii atât de repede a inginerului Grigore Buda, în urma unui nefericit accident.

În perioada 1996-2000, când eram ministrul Lucrărilor Publice şi Amenajării teritoriului, l-am cunoscut bine pe constructorul Grigore Buda, zidind biserica de la Mănăstirea Rohia. L-am apreciat ca fiind un inginer priceput cu multă experienţă, un constructor desăvârşit căruia i-a plăcut să facă lucrurile cele mai grele şi complicate, un om de mare omenie şi spirit de echipă. Apoi şi-a desăvârşit opera de constructor, ridicând cea mai importantă şi frumoasă catedrală din nord-vestul ţării, Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Baia Mare. Acestea şi multe alte lucrări îl înscriu în galeria marilor ingineri constructori de la noi din ţară.

Transmitem sincere condoleanţe familie îndurerate, iar ing. Grigore Buda să aibă parte de fericire veşnică.

Ing. Nicolae Noica

Ministrul Lucrărilor Publice în perioada 1996-2000

Reader Feedback

Un raspuns catre “NECROLOG: Inginerul GRIGORE BUDA s-a mutat la Domnul”

  1. Andrei spune:

    Domnul Dumnezeu să-l primească în Împărăția Sa !

Lăsaţi un răspuns