Opinii şi stiri din judet si informatii de interes national
marți, 10 decembrie 2024

CJ a retras suma alocată pentru Festivalul Castanelor

În ședința Consiliului Județean (CJ) de miercuri, 4 octombrie, consilierii au aprobat proiectul privind modificarea în Lista obiectivelor de investiții și în lista poziției ”Alte cheltuieli de investiții” pe anul 2017, respectiv contractarea unor servicii de expertiză tehnică aferentă recepției la finalizarea execuției lucrărilor de construcție a Centrului de Vizitare din Pasul Prislop – Parcul Național Munții Rodnei. Suma necesară finanțării este în cuantum de 19,58 mii lei.

sedinta cjAlt proiect aprobat de aleșii județeni a vizat modificarea Hotărârii nr. 164/30 octombrie 2013 privind încheierea Contractului de credit de investiții, a Contractului de ipotecă asupra creanțelor rezultate din veniturile bugetare ale autorității administrației publice locale precum și a Contractului de ipotecă mobiliară între CEC Bank SA și Județul Maramureș. Astfel, s-a aprobat prelungirea cu 12 luni a perioadei de angajare (de tragere) a sumelor din creditul contractat în valoare de 116.000 mii lei, din care, până la această dată s-au efectuat trageri în valoare de 54.332,07 mii lei. Suma neutilizată din creditul autorizat este, în prezent, de 61.667,93 mii lei.

Ultimul proiect supus votului plenului a privit retragerea unor sume deja aprobate prin Proiectul cultural prioritar al Consiliului Județean Maramureș pentru anul 2017. Este vorba despre 50.000 de lei, care au fost alocați pentru festivalul ”Hora la Prislop”, din Borșa și care nu a mai avut loc datorită lucrărilor existente pe DN 18, precum și cei 50.000 de lei alocați pentru ”Festivalul Castanelor” din Baia Mare. Parteneriatul încheiat în Județul Maramureș și Municipiul Baia Mare va fi respectat în continuare, prin colaborarea cu o instituție aflată în subordinea CJ Maramureș, respectiv Ansamblul Folcloric Național ”Transilvania”.

Biroul de presă al Consiliului Județean Maramureș

Lăsaţi un răspuns