Ziar online de Maramures. Stiri din judet si informatii de interes national
duminică, 19 noiembrie 2017

Zetea caută un vicepreședinte responsabil

Gabriel Zetea, președintele  Consiliului Județean (CJ) Maramureș, a declarat, în cadrul unei conferințe de presă desfășurată, la începutul săptămânii, la sediul filialei județene, că în această săptămână vor avea loc consultări instituționale cu partidele politice care fac parte din Consiliul Județean, pentru a stabili un nou vicepreședinte în locul lui Lucian Morar.

Gabi Zetea1”Începând cu anul 2016, după alegerile locale, la nivelul Consiliului Județean Maramureș s-a creat o majoritate care a dat o anumită coerență administrativă actului de guvernare propus de PSD. În urmă cu mai bine de un an de zile, majoritatea partidelor care au reprezentanți în CJ, respectiv UDMR, PSRO, PNȚCD, UNPR, PER, PMP au semnat protocoale de colaborare cu PSD. Acest lucru a asigurat, în tot acest timp, liniștea administrativă și votul necesar atât pentru proiectele aflate în derulare, cât și pentru proiectele pe care administrația județeană dorește să le implementeze în viiorul apropiat. Această majoritate a funcționat fără sincope până acum și, pentru acest fapt doresc să mulțumesc tuturor partidelor din Consiliul Județean care au achiesat la propunerile PSD. Majoritatea a fost oarecum perturbată după alegerile care au avut loc la Ulmeni, în luna iunie 2017, în urma cărora fostul vicepreședinte, Lucian Morar a optat pentru funcția de primar al orașului. Tocmai din acest motiv, la ședința ordinară de marți, 31 octombrie 2017, un proiect de hotărâre pe ordinea de zi va fi alegerea viitorului vicepreședinte al Consiliului Județean”, a declarat președintele PSD Maramureș, Gabriel Zetea.

PSD nu va avea consultări cu reprezentanții PNL Maramureș

Liderul filialei județene a social-democraților a arătat că a avut consultări informale cu toate partidele politice care constituie actualul Consiliu Județean, cu excepția PNL, urmând ca, în aceste zile să aibă loc consultările instituționale. ”Dorim să găsim cea mai bună soluție pentru a îl înlocui pe Lucian Morar în executivul CJ Maramureș, motiv pentru care vom discuta cu UDMR, care face parte din grupul politic PSD-UDMR, cu PER, cu partidele care au reprezentat Coaliția pentru Baia Mare, respectiv PNȚCD, UNPR, PSRO, dar și cu reprezentanții PMP. În ceea ce privește PNL, am avut cu ei discuții informale, însă aici există trei tabere: vechii liberali, vechii democrat-liberali și actuala conducere reprezentată de de președintele Ionel Bogdan, care este contestat atât din interiorul partidului, cât și din exterior. De-a lungul anilor am subliniat, în repetate rânduri, că mi-aș dori să am în PNL un partener în Maramureș, însă cu vechea conducere nu am reușit să ajung la un consens, având o meteahnă veche de a face politică care nu este în asentimentul PSD. Am sperat că lucrurile se vor schimba odată cu noua conducere, dar acest lucru nu s-a întâmplat. Consiliul Județean și Maramureșul au nevoie de coerență, ceea ce PNL nu ne poate oferi. Ei au luptele lor interne, fapt pentru care, în prezent, nu putem dezbate împreună proiectele județului”, a conchis președintele PSD Maramureș, Gabriel Zetea.

PSD Maramureș nu va face nicio propunere pentru funcția de vicepreședinte

Președintele PSD Maramureș a subliniat faptul că, filiala județeană a partidului nu va propune niciun candidat pentru poziția de vicepreședinte al Consiliului Județean. După alegerile locale din 2016, în baza protocoalelor încheiate cu partidele politice, Partidul Social Democrat a dat asigurări că, în schimbul funcției de președinte, va oferi pozițiile de vicepreședinți altor două partide reprezentate în Consiliul Județean Maramureș. În acest sens, zilele următoare urmează să fie resemnate toate protocoalele de colaborare încheiate cu partidele menționate, care trebuie să ofere ceva nu PSD, ci Maramureșului, respectiv stabilitate administrativă. PSD Maramureș nu va impune identitatea acelei persoane, cerând doar ca viitorul vicepreședinte să fie un om responsabil care să aducă un plus valoare echipei Consiliului Județean.

Reader Feedback

Un raspuns catre “Zetea caută un vicepreședinte responsabil”

  1. Emilia Bura spune:

    Are nevoie de un vicepresedinte responsabil nu pot fi ambii iresponsabili !

Lăsaţi un răspuns