Opinii şi stiri din judet si informatii de interes national
vineri, 26 aprilie 2024

”Iubirea necondiționată – mit sau realitate?!” – seminar de parenting

Părinții au ocazia să reîntâlnească, miercuri 31 ianuarie, principiile metodei ”Cercul Siguranței” (Circle of Security Parenting) în cadrul unui seminar gratuit oferit de Serviciul Public de Asistență Socială Baia Mare, facilitat de Meda Morariu, Registered Circle of Security Parent Educator.

Începând cu ora 17:00, Centrul Multifuncțional Rivulus Pueris va găzdui evenimentul, dedicat părinților, cu tema ”Iubirea necondiționată – mit sau realitate?!”.

seminar parintiCea mai firească metodă de creștere și educare a copiilor, Cercul Siguranței pentru Părinți (Circle of Security Parenting) se bazează pe teoria atașamentului, cu focus pe atașamentul securizant, considerat de oamenii de știință ”imunizarea psihologică” a copiilor în dezvoltarea lor către viitorii adulți. Metoda, ca rezultat a cinci decenii de cercetări științifice, urmărește dezvoltarea unor abilități ale părinţilor care le permit acestora să ”vadă” și să înțeleagă ce ascunde de fapt comportamentul copiilor.

Meda Morariu, educator parental certificat internațional ”Circle of Security” pune sub lupă câteva dintre neliniștile părinților și oferă soluții alternative la cele care funcționoază pe moment, dar pun în pericol relația părinte – copil și dezvoltarea emoțională echilibrată a acestuia.

”La întrebarea «Îţi iubeşti necondiţionat copilul?» 98% dintre părinţi răspund cu toată sinceritatea «Da, bineînţeles!». Dincolo însă de ceea ce cred părinţii despre iubirea pe care o poartă odraslelor, cu adevărat important este cum resimt copiii iubirea?!

Când se opresc preț de câteva clipe din caruselul cotidian, părinții reflectează asupta modului în care tind să gestionez situațiile tensionate și cum își pune acesta amprenta pe ceea ce doresc să fie copilul lor: autonom dar şi iubitor, încrezător dar şi dispus să-şi accepte limitele, curios dar şi atent la nevoile celorlalţi. Astfel de evenimente, ca și acest seminar gratuit, le oferă părinților tocmai această scurtă evadare din iureșul cotidian și mediul propice pentru introspecție: «Ceea ce fac ca şi părinte este în concordanță cu ceea ce îmi doresc cu adevărat pentru copilul meu? Interacţiunile noastre zilnice îl ajută pe copil să evolueze așa cum îmi doresc?».

Experiența mi-a demonstrat că părinții sunt capabili să depășească cele mai intimidante provocări pentru copiii lor, doar că uneori sunt dezorientați, nesiguri și ar avea nevoie de o hartă. Cercul Siguranței este fără îndoială o hartă!”

Seminarul este recomandat părinților, bunicilor, educatorilor sau altor persoane ce contribuie la îngrijirea şi educarea copiilor, cu precădere în intervalul de vârsta 0-6 ani.

Accesul este gratuit în limita locurilor disponibile.

Lăsaţi un răspuns