„Pentru tot mai mulți români ziua de salariu a devenit una de coșmar, deoarece constată de la o lună la alta cum le scad veniturile. Angajații din Educație, polițiștii, mulți angajați din agenții de stat, mame aflate în concediu de creștere a copilului sau oameni țintuiți la pat de boală au simțit pe pielea lor ce înseamnă o guvernare mincinoasă, care una promite și alta face”, a precizat Ionel Bogdan, președinte PNL Maramureș.
Acesta consideră că revoluția fiscală anunțată cu mare zarvă mediatică de către PSD și ALDE se dovedește a fi o lovitură data intereselor și bunăstării românilor.
„Liderii PSD și ALDE, în frunte cu ministrul muncii, Olguța Vasilescu, au mințit cu bună știință când au vorbit de majorarea salariilor în domeniul public cu 25%, deoarece știau că majorările vor fi de doar 2-3%, sub rata inflației care bate spre 4%.
Au mințit și când au anunțat creșterea pensiilor cu 20% în 2017. Conform cifrelor oficiale, pensia medie a crescut cu doar 10%, iar dacă din această valoare scădem inflația de 3,3%, creșterea reală ajunge la doar 6,7%. Și tot pe pensionari i-au păcălit când au decis că nu se va mai actualiza punctul de pensie de la 1 ianuarie 2018, conform legii în vigoare, cu 8%.
Principalul responsabil pentru acest haos legislativ din domeniul salarizării, pentru scăderea veniturilor salariaților și pensionarilor, este ministrul Muncii, Olguța Vasilescu, un ministru incompetent, incapabil să coordoneze o modificare a legislației salarizării care să aducă bunăstare românilor”, a subliniat Bogdan.
PNL a depus o moțiune simplă în care solicită demiterea ministrului Muncii.