Opinii şi stiri din judet si informatii de interes national
joi, 12 decembrie 2024

Polițist salvator în Baia Sprie

Un poliţist din Baia Sprie a salvat o viață. A intervenit din proprie inițiativă, gest prin care a salvat viața unui bărbat.

Poliţiştii de proximitate sunt acei poliţişti care se află zilnic în mijlocul comunităţii, pregătiţi să asculte problemele cetăţenilor şi să  vină în sprijinul celor care au nevoie.

Dincolo de atribuţiile profesionale, poliţiştii de proximitate dezvoltă relaţii interumane cu persoanele care domiciliază în zona lor de responsabilitate şi manifestă o grijă aparte faţă de cei care locuiesc singuri şi care sunt mai în vârstă.

cristianEste şi cazul agentului Petrovan Cristian, poliţist de proximitate în cadrul Poliţiei Oraşului Baia Sprie. Acesta  desfăşoară constant activităţi în mijlocul comunităţii și a devenit o obişnuinţă să se întâlnească zilnic cu un bărbat, în vârstă de 65 de ani, care locuieşte singur pe strada Aleea Minerilor din oraş.

Două zile consecutiv bărbatul nu a mai fost văzut, astfel că poliţistul a devenit suspicios. S-a gândit că i s-a întâmpla ceva, mai ales că bărbatul nu a fost văzut nici de vecini, nici de poştaş. Astfel, agentul de poliţie a luat hotărârea să forţeze uşa locuinţei şi aşa l-a găsit pe bărbat în pat, în imposibilitatea de a vorbi sau a se mişca. A fost solicitată de urgenţă ambulanţa, personalul medical constatând că viaţa acestuia era în pericol, după ce suferise un accident vascular-cerebral.

Profesionalismul, omenia şi intuiţia poliţistului au făcut ca bărbatul să rămână în viaţă.

Bărbatul  a fost transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Baia Mare, unde a rămas internat sub supraveghere medicală.

Reader Feedback

Un raspuns catre “Polițist salvator în Baia Sprie”

  1. ProCop spune:

    Un OM.
    Plata lui e în cer !

Lăsaţi un răspuns