Opinii şi stiri din judet si informatii de interes national
joi, 25 aprilie 2024

Nou în Maramureș: S-a înființat Asociația Întreprinzătorilor

Joi, 14 iunie, în Maramureș, s-a lansat o organizație non-profit, al cărei scop este de a susține dezvoltarea economico-socială a județului Maramureș. Asociația Întreprinzătorilor Maramureș (AIM) este constituită din 31 de societăți comerciale cu capital integral românesc, cu sediul în Maramureș, iar președintele acesteia este prosperul om de afaceri: Ovidiu Goga.

AIM militează pentru dezvoltarea capitalului autohton, extinderea investițiilor macro și micro locale, dar și din alte zone, asigurând reprezentare eficientă a intereselor membrilor săi.

lansare AIMLa lansare a fost prezent Orlando Teodorovici, ministrul Finanțelor Publice, dar și președintele Uniunii Naționale a Patronatului Român, Ioan Lucian.

Alături de membrii fondatori ai Asociației Întreprinzătorilor Maramureș, la eveniment au mai participat reprezentanți administrației publice locale și județene, reprezentanți ai societăților comerciale – potențiali membri ai organizației, reprezentanți ai mediului educațional.

 „Împreună cu un grup de oameni de afaceri am discutat posibilitatea înființării unei organizații patronale în Maramureș, având întâlniri și cu autoritățile locale pe această temă. Ceea ce se întâmplă astăzi, în Baia Mare, este un pilon fundamental în dezvoltarea economiei județene. Nu vă așteptați să vedeți rezultate începând de mâine, însă cu siguranță nu veți mai fi singuri în rezolvarea problemelor cu care vă confruntați. Începând de mâine, autoritățile locale cu care orice organizație patronală a mediului de afaceri interacționează, vă vor trata ca pe niște parteneri fără de care acest județ nu poate exista din punct de vedere economic. Prefectura, Consiliul Județean sau primăriile trebuie să știe că au un partener dinamic, real și cu atitudine constructivă față de tot ce este important în această țară. Dintre toate organizațiile întâlnite până acum, organizația patronală din Maramureș are cel mai fulminant început”, a confirmat președintele Uniunii Naționale a Patronatului Român, Ioan Lucian.

Ministrul Finanțelor Publice, Eugen Orlando Teodorovici a prezentat măsurile luate în acest an și felul în care se încearcă crearea unui cadru în baza căruia să se facă investiții atât în mediul privat, cât și în cel public. De asemenea, a mai declarat faptul că actuala legislație necesită o revizuire pe ambele conduri și în special pe partea de evaziune fiscală. „Vreau să revizuim împreună partea legislației. Au fost multe schimbări și prevederi legislative. Vom lua articol cu articol ambele coduri, iar dacă e ceva de simplificat, de eliminat sau de adăugat le vom vedea împreună, într-un cadru cât mai larg de discuții, cu structurile asociative și comisiile parlamentare de finanțe. Dorința noastră este ca, la final de an, să putem să închidem discuția celor două coduri. De la 1 ianuarie 2019, nu dorim să mai intervenim pe marginea lor. Obligatoriu, în acest an va avea loc o reforma radicală, a specificat Eugen Orlando Teodorovici.

Președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea a arătat că este la curent cu acțiunile care au fost întreprinse pentru înființarea acestei asociații și că instituția județeană va fi un partener corect de dialog în toate proiectele viitoare. Totodată, l-a felicitat pe președintele AIM, Ovidiu Goga, asigurându-l de întreaga sa deschidere și disponibilitate și în viitor.

„Cunosc pașii care au fost făcuți în tot acest timp de către Ovidiu Goga și membrii fondatori, munca necesară pentru a pune pe picioare această asociație, dar și birocrația pe care au învins-o pentru ca această structură să fie funcțională începând de acum. Este un lucru important, pentru că dreptul la asociere este unul dintre drepturile și libertățile fundamentale ale cetățeanului. Acum și-au exersat acest drept, oferind autorităților locale și județene un partener de dialog. Administrația județeană va fi un partener fidel și vom promova împreună aceste relații, prin participarea la târguri și alte evenimente internaționale din zona noastră de interes”, a menționat șeful administrației județene, Gabriel Zetea.

În încheierea evenimentului au fost semnate adeziunea Asociației Întreprinzătorilor Maramureș la Uniunea Națională a Patronatului Român și protocolul de colaborare cu Centrul Universitar Nord Baia Mare al Universității Tehnice din Cluj Napoca.

 

Lăsaţi un răspuns