Opinii şi stiri din judet si informatii de interes national
miercuri, 17 aprilie 2024

Locuințe sociale la Șomcuta Mare. S-a semnat contractul

Administrația publică locală Șomcuta Mare mai face un pas în rezolvarea problemelor locuințelor sociale din comunitate. În această săptămână, s-a semnat contractul de finanțare pentru realizarea unui nou imobil de locuințe sociale.

bloc locuinte socialeUn nou bloc de locuințe sociale va fi realizat de Primăria Șomcuta Mare cu fonduri de la Ministerul Dezvoltării Regionale și de la bugetul local.

„Blocul va avea 32 de apartamente și va fi amplasat pe strada Postei din Șomcuta Mare. Se impune realizarea unei astfel de investiții având în vedere numărul mare de solicitări de locuințe venite atât din partea tinerilor, cât și a persoanelor aflate în situații excepționale, dar și faptul că încercăm să stimulăm tinerii să rămână în localitate, să reducem migrația populației din zonă, să venim în sprijinul celor care se află în situații deosebite și au nevoie de o locuință. Acestea sunt doar o parte dintre motivele pentru care am depus documentația la Agenția Națională pentru Locuințe și am făcut demersuri la Ministerul Dezvoltării Regionale pentru realizarea acestui imobil cu locuințe destinate închirierii”, a declarat Gheorghe Buda, primarul orașului Șomcuta Mare.

Primarul a mai spus că valoarea totală a investiției se ridică la 8.612.404 lei. Urmează să fie demarate procedurile de licitație pentru desemnarea constructorului, astfel încât lucrările să poată fi demarate în acest an.

Reader Feedback

Un raspuns catre “Locuințe sociale la Șomcuta Mare. S-a semnat contractul”

  1. Trif Daniel spune:

    Cum ar fii să ne ocupăm odată de terminarea de asfaltat a străzilor din orașul Somcuta Mare?
    Sunt consternat de starea jalnica si aspectul in general al: instalatiilor de electrificare, drenarea apelor pluviale, al trotuarelor, al rigolelor si restul componentelor drumurilor publice din administrația locală.
    Ar mai fii de spus dar mă opresc aici…

Lăsaţi un răspuns