Opinii şi stiri din judet si informatii de interes national
miercuri, 24 aprilie 2024

Pintea: Viața este imprevizibilă!

„Viaţa este imprevizibilă!”, aşa începe Sorina Pintea, managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă „Dr. Constantin Opriş” Baia Mare şi fost ministru al Sănătăţii, o mărturisire pe care o face pe pagina de socializare. „Imediat după instalarea mea la Ministerul Sănătății, mai exact pe data de 5 martie 2018, din cauza lipsei imunoglobulinelor, am activat Mecanismul de Protecție Civilă al Uniunii Europene.

sorina pinteaÎn ultima parte a mandatului am început să mă simt din ce în ce mai rău, dar am crezut că această stare se datorează oboselii. În data de 5 noiembrie 2019 am primit un diagnostic de boală gravă autoimună, urmând imediat tratamentul specific, printre care și cel cu imunoglobuline”, a mărturisit Pintea. „Eu am încredere în sistemul medical din România așa că am ales să mă tratez la noi în țară, într-un spital de stat. În momentul de față boala este în remisie, efectele tratamentului cu cortizon încă sunt vizibile, dar am considerat că este de datoria mea să aduc explicații pentru dispariția din spațiul public. Vreau să știți că de acum voi fi din nou prezentă pentru că boala nu m-a ținut departe de voi, doar că am comunicat mai puțin”, a subliniat fostul ministru.

 

Lăsaţi un răspuns