Ziar online de Maramures. Stiri din judet si informatii de interes national
joi, 2 aprilie 2020

Complex pentru victimele violenței domestice, în Baia Mare

Consiliul Județean Maramureș a aprobat înființarea complexului de servicii „Locuință Protejată Venus”, destinat victimelor violenței domestice. Complexul de servicii prevăzut în cadrul proiectului „VENUS – Împreună pentru o viață în siguranță!” urmează să fie compus din: „Locuință Protejată Venus”, „Grup de Suport Venus” și „Cabinet de Consiliere Vocațională Venus”.

violenta_domestica1Înființarea complexului de servicii „Locuința Protejată Venus” este rezultatul semnării acordului de parteneriat între Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Maramureș și Agenția Națională pentru Egalitatea de Șanse între Femei și Bărbați, precum și a contractului de finanțare prin Programul Operaţional Capital Uman (încheiat între Agenția Națională pentru Egalitatea de Șanse între Femei și Bărbați și Ministerul Fondurilor Europene).

În baza aceleiași hotărâri, a fost aprobată și contribuția proprie asigurată de către județul Maramureș, în valoare de 22.963,232 lei, fără TVA, reprezentând 0.045% din valoarea totală a proiectului.

Proiectul are ca obiectiv reducerea numărului de victime ale violenței domestice prin crearea și dezvoltarea unei rețele naționale de 42 de locuințe protejate, în scopul transferului la o viață independentă al victimelor violenței domestice, precum și derularea unor campanii privind prevenirea și combaterea violenței domestice.

Complexul de servicii „Locuință Protejată Venus” se va înființa în clădirea în care funcționa Centrul de Primire în Regim de Urgență „Copiii străzii”, cu sediul în Baia Mare, și dată în administrarea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Maramureș.

B.P.

 

Lăsaţi un răspuns