Ziar online de Maramures. Stiri din judet si informatii de interes national
sâmbătă, 19 septembrie 2020

Conducerea județului – izolată în Palatul Administrativ. Un corp al clădirii – evacuat

Conducerea județului, șefului Inspectoratului Județean de Poliție, directorul DSP Maramureș, angajați ai Instituției Prefectului și ai Consiliului Județean Maramureș care activează în Corpul A, rămân în izolare în clădire, până la confirmarea primei probe pentru coronavirus trasmisă în cazul lui Ionel Bogdan. Măsura a fost luată pentru a elimina orice fel de risc pentru cei care au intrat în contact direct sau indirect cu președinte al PNL Maramureș, Ionel Bogdan,

carantina in prefecturaÎn cursul zilei de luni, 9 martie, Ionel Bogdan a participat la ședința Biroului Permanent Naţional al PNL. A stat în apropierea senatorului PNL Vergil Chiţac, care a fost depistat pozitiv cu coronavirus în cursul zilei de vineri, 13 martie.

Fără să ştie ce va urma, joi, 12 martie, Ionel Bogdan a participat, în Palatul Administrativ din Baia Mare, la învestirea în funcție a noului subprefect al județului Maramureș, Oana Oșanu. Bogdan a intrat în contact cu mai multe persoane prezente la ceremonie, iar în cursul zilei de vineri, 13 martie, a anunțat că se autoizolează la domiciliu.

Prefectul și subprefectul de Maramureș au intrat în contact direct cu Ionel Bogdan, situație care se aplică și șefului DSP Maramureș, Rareș Pop, iar ulterior au avut discuții cu președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea, astfel că s-a decis ca întreg Corpul A al Palatului Administrativ a intrat în izolare, aici aflându-se, în acest moment, președintele CJ Maramureș, prefectul și subprefectul de Maramureș, șeful Poliției Județului, șeful DSP Maramureș, dar și angajați ai celor două instituții care își desfășoară activitatea în Corpul A.

În ceea ce privește Corpul B al Palatului Administrativ, acesta a fost evacuat, urmând să se treacă la dezinfectarea completă a clădirii. Pentru eliminarea oricărui risc infecto-contagios, toți cei care s-au aflat vineri, 13 martie, în Corpul A, vor rămâne izolați în incita clădirii până la sosirea primelor rezultate în cazul lui Ionel Bogdan. Totodată, se face un apel ca toți cei care au participat joi, 12 martie, la ceremonia de învestire a subprefectului să se autoizoleze la domiciliu până la noi rezultate.

 

 

Lăsaţi un răspuns