Ziar online de Maramures. Stiri din judet si informatii de interes national
luni, 23 noiembrie 2020

Au părăsit PNL pentru respect. S-au alăturat Coaliției pentru Maramureș

Au părăsit PNL şi s-au alăturat Coaliţiei pentru Maramureş (CMM). Este vorba de Olivia Cherhaț, fost președinte al Organizației Femeilor Liberale (OFL) Baia Mare, și Mihaela Câmpan, fost co-președinte al Organizației Femeilor Liberale Maramureș.  „Am regăsit respectul alături de Coaliția pentru Maramureș”, s-a subliniat într-un comunicat prin care liderele Organizației Femeilor Liberale  anunțau că au părăsit barca liberală.

Mihaela-Campan„Suntem dedicate în primul rând oamenilor, băimăreni și maramureșeni, tocmai de aceea ne-am străduit ca prin activitatea noastră politică să construim organizații de femei liberale care să reflecte această preocupare în comunitățile lor. Astăzi suntem nevoite să pășim pe un alt drum, alături de alți oameni”, se mai arată în comunicat.

Ca o justificare a „tranferului politic”, fostele liberale au subliniat: „Din păcate, unii din conducerea formațiunii (n. red. PNL), nu au știut să aprecieze tot efortul și munca noastră, anulând toate rezultatele obținute uneori prin considerabile sacrificii. (…) În PNL Maramureș nu a contat, femeile, dar nu numai, fiind marginalizate, ignorate, în favoarea unor nou – veniți cu intenții mai mult sau mai puțin onorabile. Desigur, nu este o decizie ușoară această ruptură de PNL. Nu după ani în care ne-am dedicat până la sacrificiu pentru acest partid. Acum însă, acest mod în care forul de conducere al PNL a ales să nu mai fie reprezentat în Maramureș de către liberali adevărați, ne-a convins să ne păstrăm demnitatea și să mergem alături de Cătălin Cherecheș și Coaliția pentru Maramureș. Suntem onorate să fim parte din această echipă care este alături de comunitate, dornică să reprezinte interesele cetățenilor și să construiască un viitor mai bun pentru toți. Venim cu sufletul deschis, cu toată priceperea și experiența noastră să reprezentăm băimărenii și maramureșenii în Consiliul Local Baia Mare, respectiv în Consiliul Județean Maramureș”.

 

Reader Feedback

Un raspuns catre “Au părăsit PNL pentru respect. S-au alăturat Coaliției pentru Maramureș”

  1. Mihai spune:

    Doamnelor foste liberale, de acord ca actuala conducere PNL a fost impusa de Iohannis si echipa lui, fara a avea competentele sau experienta necesare. Dar sa vorbiti de DEMNITATE asociindu-va cu CATALIN CHERECHES e o dovada de oportunism. Pacat dna Campan, demnitatea nu se negociaza!

Lăsaţi un răspuns