Ziar online de Maramures. Stiri din judet si informatii de interes national
marți, 24 noiembrie 2020

Modul de funcţionare al şcolilor poate fi modificat săptămânal

Anul şcolar a început fără festivităţi de deschidere, cu multe incertitudini pentru toată lumea, cu părinţi pe la garduri şi dascăli pe post de paznici. Un lucru bun este că în marea majoritate a școlilor elevii sunt în bănci, dar există şi unităţi de învăţământ care nu-şi pot primi elevii, iar cursurile se ţin online.

scoalaSituația școlilor din județ a fost prezentată în cadrul unei conferințe de presă care a avut loc în 15 septembrie pe platoul din fața Palatului Administrativ. Au luat parte Nicolae-Silviu Ungur, prefectul judeţului, Anca Hendea, inspectorul general școlar, şi Rareş Pop, directorul Direcției de Sănătate Publică.

Inspectorul școlar general a declarat că dintre cele 396 de unități de învățământ ce includ structuri aferente își vor desfășura activitățile școlare 303 în scenariul verde, 71 în scenariul galben și 22 în scenariul roșu. Unitățile de învățământ care încep activitățile școlare în scenariul 3 – cu participarea tuturor preșcolarilor și elevilor la activități / lecții online sunt: Liceul Tehnologic ”Marmația” Sighetu Marmației; Colegiul Național ”Dragoș Vodă” Sighetu Marmației; Școala Gimnazială ”Augustin Buzura” Copalnic Mănăștur; Școala Gimnazială ”Lucian Blaga” Fărcașa, cu structurile aferente; Școala Gimnazială ”Ilie Lazăr” Giulești cu structurile aferente; Școala Gimnazială nr.1 Strîmtura cu structura aferentă; Liceul Tehnologic Poienile de Sub Munte cu sructurile aferente; Școala Gimnazială nr. 1 Leordina; Liceul Teoretic ”George Pop de Băsești” Târgu Lăpuș.

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Maramureș a decis în urma analizei situației epidemiologice că nu se impune la nivelul unităților administrativ-teritoriale care au rata incidenței mai mare sau egală cu 1,5 la 1000 de locuitori restricționarea activității restaurantelor și cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unități de cazare, respectiv activitatea operatorilor licențiați în domeniul jocurilor de noroc. Prefectul Nicolae-Silviu Ungur a precizat că agenții economici de pe raza județului nostru sunt verificați, în sistem integrat, cu privire la respectarea măsurilor și normelor de protecție sanitară stabilite în perioada de alertă de către echipe mixte de control.

 

Lăsaţi un răspuns