Opinii şi stiri din judet si informatii de interes national
sâmbătă, 8 mai 2021

Fostul președinte al Tribunalului Maramureș își serbează ziua de naștere

Azi, este o zi imortantă pentru Viorel Bălin, fost președinte a Tribunalului Maramureș. Magistratul maramureșean a împlinit frumoasa vârstă de 84 de ani. Este mereu în formă, făcând sport zi de zi.

Dacă până la apariția pandemieie înota în fiecare diminieață în bazinul de la Sala sporturilor, acum face gimnastică, pedalează pe bicicletă, joacă tenis de masă singur sau cu prietenul său Petru Șulea și se plimbă până la periferia orașului. Are o alimentație sănătoasă, bazată în special pe produse lactate. Secretul menținerii în formă este mișcarea, alimentația sănătoasă și cumpătarea.

balinMaestrul Viorel Bălin s-a născut în satul Sârbi, comuna Fărcașa, și a absolvit Colegiul Național „Gheorghe Șincai” din Baia Mare în anul 1953. După Facultatea de drept din Cluj Napoca, absolvită în 1957,  a fost numit procuror stagiar la Judecătoria Șomcuta Mare. A activat în funcții juridice până în anul 2001, când a ieșit la pensie din calitatea de președinte a Tribunalului Maramureș.

În 1 decembrie 2001 a fost distins, de președintele României, cu Crucea Națională „Serviciu Credincios”, Clasa III-a. Este „Cetățean de Onoare” al municipiului Baia Mare și comunei Fărcașa, „Maestru al Sportului”, autor a trei cărți: „Oina pe plaiurile maramureșene”, „Din amintirile savuroase ale unui magistrat” și „File din istoria fotbalului băimărean”. Sigură că un astfel de om valoros era în atenția conducerii de atunci, iar tovarășul Nicolae Ceaușescu i-a dat Brevetul cu Medalia Comemorativă „A 40-a aniversare a revoluției de eliberare socială și națională, antifascistă și antiimperialistă”. A fost răsplătit pentru o contribuție deosebită la făurirea societății în patria noastră. De Ziua Națională, președintele Emil Constantinescu la la răsplătit pentru merite execepționale în elaborarea jurisprudenței , reformarea justiției și corecta aplicare a legilor.

 Viorel Bălin a fost și un mare sportiv al țării. A fost cel mai bun jucător de oină la nivel național și a practicat fotbalul în tinerețe. Toate acestea și multe alte calități dobândite, fiind înserate în paginile acestor cărți, ce vor rămâne spre amintirea acestui om valoros al Maramureșului și nu numai. Până în primăvara acestui an era nelipsit de la competițiile de oină desfășurate în prezent, în special la cele pe plan județean. De 10 ani, Federaţia Română de Oină încearcă să reînvie sportul naţional al românilor, uitat şi aproape dispărut după 1990.  Abia în ultimii 6 ani au fost făcute însă progrese notabile. În 2014, oina a fost recunoscută ca sport naţional în România şi sprijinită legislativ. Practic, toate primăriile şi consiliile judeţene din ţară au primit undă verde pentru a sprijini financiar acest sport şi de a-l populariza. De atunci numărul cluburilor de oină s-a dublat în România, la fel şi cel al competiţiilor naţionale dedicate copiilor şi adolescenţilor. Numărul jucătorilor de oină s-a triplat în 2019 faţă de anul 2008. Conform datelor oficiale, sunt peste 5.000 de practicanţi de oină în România la ora actuală. Totodată, la nivel naţional se desfăşoară o campanie de instruire a profesorilor de sport şi de promovare a oinei la sate şi oraşe. Acum, pe lângă Campionatul Național și „Cupa României” se joacă „Cupa Regelui” (pe 10 mai), În deschidere are loc „Cupa Reginei” (finala campionatului feminin școlar). De asemenea, s-a introdus oina în sală (băieți și fete), ultima competiție la nivel național (fete) s-a dsisputat în toamna anului trecut în Baia Mare.

La ceas aniversar și, în prag de sărbătoare se cuvine să-i mulțumim maestrului Viorel Bălin pentru tot ceea ce a realizat, făcând cinste acestor locuri prin acțiunile în care s-a implicat, dar mai ales prin corectitudinea, omenia și carecterul de care a dat dovadă în toți acești ani. Multă sănătate și fericire alături de cei dragi. La multi ani!

Lăsaţi un răspuns