Opinii şi stiri din judet si informatii de interes national
vineri, 19 aprilie 2024

Schimbarea La Față – schimbarea imaginii orașului Șomcuta Mare

Semne bune pentru orașul Șomcuta Mare. În zi de sărbătoare (Schimbarea la Față a Domnului), aflăm că orașul capătă o imagine nouă. Dacă prin anveloparea și reabilitarea termică a blocurilor – lucrare aflată în desfășurare – s-a făcut primul pas, aflăm acum că s-a semnat ordinul de începere al lucrărilor pentru reabilitarea clădirii fostei unități militare (clădirea cetate), dar și ordinul pentru refacerea drumurilor din zona centrală.

cetateGheorghe-Ioan Buda, primarul orașului Șomcuta Mare, a semnat ordinul de începere al lucrărilor pentru reabilitarea străzilor din zona centrală și reabilitarea clădirii cetate – lucrări prinse într-un proiectul cu finanțare din fonduri europene. Din același proiect face parte și reabilitarea clădirii fostului cinematograf – obiectiv care se află deja în lucru, fiind conturată extinderea în vederea amenajării de grupuri sanitare și vestiare.

„Nu batem pasul pe loc, ci continuăm lucrările de înfrumusețare a orașului, de refacere a infrastructurii. Demarăm lucrările de reabilitare și asfaltare a străzilor și parcărilor din zona centrală. Aici sunt prinse străzile: Abatorului, Crișan, Grădinarilor, Horea, I. Buteanu, Morii, Târgului, Teilor și Vasile Alecsandri. De asemenea, tot în cadrul acestui proiect se vor amenaja trotuarele și parcările din zona centrală”, a declarat primarul Gheorghe-Ioan Buda. Tot prin acest proiect, se face reabilitarea clădirii fostei unități militare – clădire în care se vor amenaja spații pentru un centru de zi, centru de recreere și un muzeu al Țării Chioarului.

„Toate aceste șantiere vor genera și un anumit disconfort: praf, gălăgie, trafic perturbat etc. Sperăm la o bună colaborare cu constructorii și înțelegere din partea cetățenilor și, totodată, fac apel la înțelepciune, să ne respectăm munca unii altora. Sperăm ca vremea să țină cu noi și să ne ajute Dumnezeu să putem finaliza cu bine proiectele pe care le avem în lucru”, a încheiat primarul.

 

Reader Feedback

Un raspuns catre “Schimbarea La Față – schimbarea imaginii orașului Șomcuta Mare”

  1. ghita spune:

    cin dterminati strazile incepute in zona spitalului?faceti lucrari pentru clientela care va dat vot…cam rusinos

Lăsaţi un răspuns