Opinii şi stiri din judet si informatii de interes national
miercuri, 1 mai 2024

Colaborare între biserică şi primărie, la Boiu Mare: Omagierea poetului naţional

Primăria Boiu Mare şi Biserica Ortodoxă Prislop şi-au dat mâna într-o acţiune care a vizat omagierea poetului național Mihai Eminescu.

nicu prodan la bisMihai Eminescu este simbolul culturii naţionale, iar ziua de 15 ianuarie, a fost aleasă ca Zi a Culturii Naționale, întrucât reprezintă data nașterii poetului național al românilor, Mihai Eminescu (1850 – 1889). Cu acest prilej, în judeţ, în această perioadă, se desfăşoară diferite activităţi menite să marcheze ziua în care s-a născut „Luceafărul poeziei româneşti”.

În 15 ianuarie, în cadrul unei acţiuni, la Prislop (com. Boiu Mare), Asociația “Sfânta Împărăteasă Irina”, sub conducerea preotului Vlad Ionuț Topan, președintele asociației și gazda acestui eveniment, tinerii și copiii Parohiei Prislop, sub îndrumarea preotesei Mihaela Topan, au încercat fiecare după puterea sa, să omagieze personalitatea marelui poet national prin diferite activități: desen (din opere), eseu (reprezentând personalitatea poetului nepereche) și recitare de poezii. Acţiunea a fost găzduită de biserica ortodoxă din localitate, iar Primăria Boiu Mare, reprezentată de viceprimarul cu atribuţii de primar: Nicolae Prodan, a oferit diplome și premii participanților.

 

Lăsaţi un răspuns