Opinii şi stiri din judet si informatii de interes national
joi, 12 decembrie 2024

Someri trimisi la scoala

Cursuri pentru persoanele fara loc de munca din Ulmeni

Lucian Morar

Lucian Morar

14 miliarde de lei vechi au fost atrase de administratia orasului Ulmeni pentru a revigora piata fortei de munca. Fondurile au fost alocate de Ministerul Muncii si Protectiei Sociale printr-un proiect prin Planul Operational Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POS DRL). In cadrul acestui program vor fi scolarizate 170 de persoane care domiciliaza pe raza unitatii administrativ-teritoriale. Primul pas in implementarea acestui proiect a fost facut duminica, 30 ianuarie, cand Primaria Ulmeni a organizat o intalnire intre agentii economici care desfasoara activitati in oras sau satele apartinatoare si cei din comunele invecinate si persoanele fara loc de munca.

La eveniment a fost prezent si deputatul PDL, Nicolae Bud, precum si consilierul judetean Ioan Indre. Proiectul vizeaza infiintarea unui centru de scolarizare a persoanelor care nu au loc de munca. Beneficiarii sunt atat someri aflati in plata, cat si persoanele care nu mai primesc indemnizatie de somaj, insa figureaza in evidentele Agentiei Judetene de Ocupare a Fortei de Munca pe lista celor care sunt in cautarea unui loc de munca. In cadrul acestui program vor fi scolarizate 170 de persoane din Ulmeni si localitatile apartinatoare acestui oras, precum si 30 de persoane care au domiciliul in comuna Basesti. Scolarizarea implica 180 de ore de curs teoretic si 120 de ore de practica, iar, la final, Ministerul Educatiei va elibera un atestat profesional.

Cursuri in domenii in care se cauta forta de munca

“Piata muncii din judet se confrunta cu schimbari importante, situatie care este influentata de criza economica prin care trecem. La Ulmeni, rata somajului este una ridicata, comparativ cu alte administratii din judet, situatie influentata si de faptul ca pe raza unitatii administrative avem o comunitate mare de romi. Finantarea acestui proiect este o sansa pentru cei care doresc sa se scolarizeze in anumite domenii si sa-si gaseasca un loc de munca. Trebuie sa ne gandim mai ales la categoriile vulnerabile si la problemele prin care trece societatea romaneasca, implicit cea a orasului Ulmeni”, a declarat Lucian Morar, primarul orasului Ulmeni.

In vederea identificarii meseriilor care sunt cautate, pentru a identifica firmele care pot crea locuri de munca, pentru a analiza structura pe sectoare si domenii de activitate, administratia orasului Ulmeni a organizat o intalnire cu agentii economici. La dezbateri au fost invitati atat reprezentanti ai firmelor din Ulmeni si comunele invecinate, precum si agenti economici din Baia Mare. “Dorinta noastra a fost sa aflam in ce domenii de activitate se cauta forta de munca. Acest criteriu va sta la baza formarii profesionale a beneficiarilor acestui program. :colarizarea se va face in domenii in care se cauta forta de munca, firmele avand posibilitatea sa-si atraga personal, din randul acestor cursanti, in vederea angajarii”, a declarat Morar.

Lăsaţi un răspuns