Opinii şi stiri din judet si informatii de interes national
sâmbătă, 20 aprilie 2024

FOND FUNCIAR: Drept de proprietate pentru borşeni – în alt judeţ

Vineri, 27 mai, la Prefectura Maramureș a avut loc o nouă întâlnire a Comisiei Județene de Fond Funciar, condusă de prefectul Sebastian Mihai Lupuț. Ordinea de zi a inclus reconstituirea dreptului de proprietate în 356 de dosare, dintre care 329 teren agricol și 27 teren cu vegetație forestieră.

comisie fond funciarÎn partea a doua a ședinței, au fost discutate anumite probleme privind punerea în posesie a unor cetățeni cu terenuri la Borșa. Conform unei hotărâri judecătorești definitive, punerea în posesie trebuie realizată cu terenuri administrate de Ocolul Silvic Cârlibaba (judeţul Suceava), însă acesta nu este de acord cu punerea la dispoziție a terenurilor, chiar dacă terenul în cauză se află în perimetrul unității administrativ teritoriale Borșa.

În urma discuțiilor pornite de la faptul că un membru al Comisiei Județene și-a dat demisia din motive personale, s-a ajuns la concluzia că prefectul județului va emite un ordin privind reorganizarea comisiei.

Prefectul Sebastian Mihai Lupuț a atras atenția asupra faptului că anumite dosare conțin CD-uri necorepunzătoare calitativ, prin urmare se întâmpină probleme în analizarea dosarelor. În aceste cazuri, O.C.P.I. va notifica acele comisii locale de fond funciar, pentru rezolvarea de urgență a situațiilor.

În finalul întâlnirii, s-a dat citire Legii nr. 103/2016, a cărei noutate este precizarea faptului că fiecare membru al unei comisii de fond funciar este răspunzător pentru tergiversarea soluționării dosarelor de fond funciar.

Instituția Prefectului – Județul Maramureș

Lăsaţi un răspuns