Opinii şi stiri din judet si informatii de interes national
vineri, 19 aprilie 2024

Luat de salvare de pe moped

Un mopedist a fost victima unui accident la Rona de Sus. Aseară, în jurul orei 19.00, poliţia a fost sesizată că pe DN 18, la ieşire din localitatea Rona de Sus, a avut loc un accident rutier soldat cu rănirea unei persoane.

 

accident mopedDin cercetările efectuate, poliţiştii au stabilit că accidentul s-a produs pe fondul neadaptării vitezei la condiţiile de drum. Un tânăr, în vârstă de 28 de ani, din Rona de Sus, care se deplasa cu un moped pe raza localităţii de domiciliu, nu a adaptat viteza la condiţiile unui carosabil umed şi într-o curbă la dreapta a pierdut controlul direcţiei de mers. Astfel, mopedul a pătruns pe contrasens şi a intrat în coliziune cu un autoturism condus regulamentar de un bărbat, în vârstă de 56 de ani, din Seini.

În urma impactului, tânărul din Rona de Sus a suferit leziuni corporale. El a fost transportat la spitalul din Sighetu Marmaţiei dar a refuzat internarea.

Ambii conducători auto au fost testaţi cu aparatul etilotest şi s-a constatat că nu se aflau sub influenţa băuturilor alcoolice.

Cercetările continuă.

Lăsaţi un răspuns