Opinii şi stiri din judet si informatii de interes national
vineri, 19 aprilie 2024

Senatorul Bota: România riscă o gravă criză economică

„Constat cu regret faptul că măsurile tehnocrate mult aşteptate întârzie să apară. Doresc să trag un semnal de alarmă pe această cale pentru două domenii vitale economiei româneşti”, spune Sorin Bota senator PSD de Maramureş.

Senatorul crede că în agricultură se lasă încă aşteptate toate măsurile care să permită funcţionarea cel puţin normală, dacă nu îmbunătăţită, a acestui sector şi exemplific cu funcţionarea Agenţiei APIA.

sorin-bota„Problema plăţilor aferente subvenţiilor în agricultură, după bâlbâiala tehnică de anul trecut, a continuat şi s-a acutizat la începutul acestui an. Conducerea Ministerului refuză practic să ofere soluţii sau să accepte propuneri referitoare la accelerarea plăţilor şi la deblocarea banilor atât de necesari în agricultură. Aici mă refer la simpla acţiune birocratică de a înregistra şi de a elibera adeverinţele APIA mai repede în această primăvară. Prin nerealizarea acestui lucru, domeniul este în continuare blocat financiar, iar producătorii de cereale şi crescătorii de animale sunt în aceeaşi situaţie ca şi procesatorii de produse agroalimentare în relaţia lor cu supermarketurile. Producătorii de cereale se află într-o situaţie tensionată şi extrem de costisitoare în relaţia cu comercianţii de inputuri agricole şi cereale. Totodată, îmbunătăţirea şi modificarea actelor normative aflate în competenţa Ministerului, referitoare la perdelele verzi, la realizarea de irigaţii în Transilvania, altfel decât cele gestionate de ANIF în zonele unde existau irigaţii, au rămas doar la stadiul de discuţii. Cu toate că axele pe fonduri europene sunt deschise, această zonă a ţării nu poate să beneficieze de astfel de finanţări. În aceste condiţii, consider că anii agricoli 2016 şi 2017 vor fi puternic afectaţi din punct de vedere al producţiei agricole, în comparaţie cu anii precedenţi”, arată Bota.

În ceea ce priveşte transporturile, companiile din subordinea Ministerului Transporturilor sunt în degringoladă. „Acestea cheltuiesc cu frenezie banii publici pe orice altceva în afară de modernizarea infrastructurii de transport  (rutieră, feroviară, portuară, aeriană), sau a mijloacelor logistice din transporturi (trenuri, locomotive, aeronave, etc.). După cum ştiţi, presa semnalează mascarada făcută de C.N.A.D.N.R. prin aşa-zisa restructurare în care, în loc să se reducă personal, funcţii şi cheltuieli aferente funcţionării administrative, acestea cresc. În acest sens, presa este plină cu exemple de artificii făcute de conducerea C.N.A.D.N.R. şi a Ministerului de resort pentru a se conserva privilegiile din această companie,  pentru a rămâne la butoanele economice doar cei agreaţi şi pentru a-i înlătura pe cei incomozi.

În C.N.A.D.N.R., jumatate din angajaţi nu-şi justifică salariile. Compania ar trebui desfiinţată şi reînfiinţată, sub forma unei companii de investiţii şi a unei administraţii de drumuri şi autostrăzi, făcându-se astfel curăţenie în „cloaca de mafioţi şi incompetenţi”. Ca să dau doar două exemple, o să mă refer la drumul national DN 18 Moisei – Borşa – Iacobeni, unde după ce s-a reziliat contractul, la aceasta oră constructorul nu lucrează deoarece proiectul nu este aprobat de 2 ani de zile, pe un şantier deschis de 6 ani. În ceea ce priveşte tronsonul demolat al autostrăzii Sibiu – Orăştie, compania  ne anunţă prin comunicate că circulaţia va fi reluată ba în august, ba în septembrie, însă ei până în august sau septembrie nici măcar nu vor începe lucrările. Să nu mai vorbim de faptul că vor face aceeaşi lucrare, în acelaşi loc în care peste 2 sau 3 ani vom avea aceeaşi problemă, în loc să gândească  o soluţie şi cineva să ia o decizie legată de un eventual nou traseu, sau de lucrări mai ample în exteriorul autostrăzii. Soluţiile de peticire nu vor ţine. Toate acestea spre o corectă informare a celor care poate mai citesc şi revista presei.

În domeniul transporturilor sunt poate, cele mai mari investiţii beneficiare de fonduri europene. Printr-o astfel de abordare, nu numai că sunt puse în pericol lucrările aflate în executare, dar cele viitoare vor rămâne doar la nivelul discuţiilor şi a istoriei care va consemna nerealizările şi lipsa absorbţiei de fonduri europene atât de necesare pentru asfel de investiţii.

Pentru ca această guvernare să lase o amprenta cât de cât favorabilă asupra economiei româneşti este necesară o aplecare mai atentă asupra celor  două domenii de activitate care, aşa cum funcţionează ele în acest moment, riscă ca în scurt timp, în România să se reinstaleze o gravă criză economică”, a precizat Marius Sorin Bota.

Lăsaţi un răspuns