Sfânta Liturghie Arhierească şi hram
Vineri, 24 iunie, de la ora 10.00, Preasfinţitul Părinte Iustin Sigheteanul a oficiat Sfânta Liturghie Arhierească la Mănăstirea Scărişoara Nouă cu ocazia hramului.
P.S. Iustin Sigheteanul a fost întâmpinat de un grup de tulnicărese venite Gârda, judeţul Alba, care i-au cântat Ierarhului din tulnicele lor de brad.
Din soborul de peste 42 de preoţi şi diaconi au făcut parte pr. Marian Crainic, protopopul Careiului, pr. Ioan Socolan, protopopul de Satu Mare, arhim. dr. Timotei Bel, stareţul mănăstirii şi exarh al mănăstirilor din Episcopia Maramureşului şi Sătmarului, pr. Constantin Lăpuştea, parohul bisericii „Înălţarea Sfintei Cruci” din San Jose, California, Statele Unite ale Americii, stareţi de mănăstiri, preoţi din parohiile din jur şi din protopopiatul Carei, preoţi din Satu Mare şi din Baia Mare.
În rândul credincioşilor veniţi la hram s-au aflat maicile stareţe ale mănăstirilor din Eparhie.
Sfânta Liturghie Arhierească a fost săvârşită în Altarul de Vară al mănăstirii, o construcţie impunătoare din lemn de stejar, aşezat în mijlocul pădurii de salcâm din apropierea mănăstirii, astfel că slujbele de vară, cu zile toride, cum a fost şi cea de zi, sunt o binecuvântare pentru credincioşi, care pot să se roage la răcoarea pădurii.
O prezenţă deosebită a fost o procesiune din Strâmtura, în frunte cu preotul Marius Covalcic şi profesorul de religie Gheorghe Tăut.
Răspunsurile la Sfânta Liturghie Arhierească au fost date de Grupul de muzică psaltică Theologos al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, condus de diac. drd. Adrian Dobreanu. Iar ca un fapt deosebit, pe care nu l-am întâlnit în alte părţi, la Sfânta Liturghie Arhierească au dat răspunsurile, alături de strană, şi sutele de păsări, cu glasul lor cristalin, aşezate pe copacii din jurul Altarului de Vară.
Înainte de Sfânta Liturghie, a fost sfinţită icoana Sfântului Ierarh Iosif Mărturisitorul, ocrotitorul Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului.
În timpul Sfintei Liturghii, Arhiereul a hirotonit întru preot pe diaconul Viorel Longhin Vasile Spătaru, pe seama Mănăstirii Habra, Groşi Baia Mare.
În curtea Mănăstirii se înalţă noua biserică, al cărei paraclis a fost târnosit anul trecut, a cărei construcţie se află ridicată până la cota 35 m, ctitorie a arhimandritului Timotei Bel, stareţ, cu obştea mănăstirii şi cu sprijinul familiei ing. Dumitru Păcuraru.
În cuvântul de învăţătură, P.S. Iustin Sigheteanul a vorbit credincioşilor despre minunea făcută de Dumnezeu cu naşterea Sfântului Ioan Botezătorul, Înainte Mergătorul Domnului, ultimul proroc al Vechiului Testament, despre părinţii săi drept credincioşi, despre perioada petrecută în pustie, despre sfinţenia sa, despre importanţa naşterii de copii în ziua de azi, când avorturile, deci crimele, sunt tot mai numeroase, dar şi despre probleme de actualitate, cum ar fi Sinodul Ortodox din Creta şi importanţa lui.
Din partea obştii mănăstirii şi a stareţilor şi stareţelor, P.S. Iustin Sigheteanul a primind o icoană a Sfântului Iosif Mărturisitorul, ocrotitorul Eparhiei Maramureşului şi Sătmarului, care va face parte din patrimoniul Episcopiei.
În acelaşi consens, atât Arhiereul, cât şi părintele arhimandrit au fost de acord că în ziua de azi, la hramul „Naşterea Sfântului Ioan Borezătorul” al Mănăstirii Scărişoara Nouă, incinta sfântului locaş s-a îmbrăcat în haină de lumină. O lumină binefăcătoare, care s-a revărsat peste câteva mii de pelerini veniţi să se roage împreună cu soborul de preoţi şi diaconi, care s-au întors acasă mai senini, mai buni, mai sfinţiţi, mai iertători şi mai iubitori de Dumnezeu.
Andrei Fărcaş