Opinii şi stiri din judet si informatii de interes national
sâmbătă, 20 aprilie 2024

Zetea la ”Fiii Satului”: Ieudul este un nume încărcat de istorie

Prima sâmbătă după sărbătoarea Sfintei Maria a însemnat, pentru ieudenii care trăiesc în toate colțurile lumii și un prilej de regăsire la manifestarea ”Fiii Satului”, devenită deja tradiție în comunitatea maramureșeană.

IeudLa sfârşitul săptămânii trecute, Ieudul a răsunat de cântec, joc și voie bună, însă n-au lipsit nici întrecerile sportive și acțiunile culturale care au atras oaspeți din întreg județul și nu numai. Atât sâmbătă seară, cât și duminică, 21 august, la Ieud a ajuns președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea, alături de vicepreședintele Ioan Doru Dăncuș, fiu al satului Ieud.

Nicolae David, primarul comunei Ieud, s-a declarat încântat de reușita sărbătorii, dar și de oaspeții de seamă care au onorat cu prezența acest moment atât de important pentru comunitatea pe care o păstorește.

 ”Avem o datorie de onoare, aceea de a păstra continuitatea și tradiția acestei manifestări. Fiii satului din Ieud revin mereu în această perioadă a anului, pentru a fi alături, pentru a depăna amintiri. Și cum noi suntem cunoscuți ca niște oameni primitori, am avut și invitați de seamă la această sărbătoare.

Am organizat o nouă ediție a acestei sărbători devenită deja tradiție și ne dorim ca, de la an la an, fiii satului care revin acasă să își dorească să rămână definitiv în mijlocul nostru”, a precizat edilul din Ieud, Nicolae David.

Gabriel Zetea: ”Mă bucur să văd o sărbătoare tradițională, care reunește comunitatea”

”La invitația primarului Traian Nicolae David și a Consiliului Local din Ieud am participat, pentru al cincilea an consecutiv, la întâlnirea cu fiii satului. Mă bucur să văd de fiecare dată o sărbătoare tradițională, o sărbătoare care reunește comunitatea și care dă posibilitatea ieudenilor plecați la muncă în străinătate să se reîntâlnească la chemarea administrației publice locale. Este o sărbătoare care înseamnă foarte mult pentru Maramureș și de aceea consider că este obligatoriu ca, în continuare, Consiliul Județean Maramureș să fie aproape de Ieud, să ajute la organizarea acestei întâlniri devenită tradiție. Ieudul este un nume încărcat de istorie, iar prin astfel de întâlniri își asigură continuitatea în viitor”, a concluzionat președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea.

Doru Dăncuș: Mă întorc de fiecare dată cu multă plăcere în Ieudul meu natal

”Mă întorc de fiecare dată cu multă plăcere în Ieudul meu natal. Am venit să fim împreună la întâlnirea Fiilor Satului, dar și la Codicele de la Ieud. M-am bucurat să găsesc, cu acest prilej, o comunitate unită și puternică din perspectiva administrației locale, o comunitate orientată spre progres și dezvoltare. În ultimii ani s-au realizat proiecte importante în domeniul infrastructurii locale, de la rețele de apă și canalizare, până la asfaltări de drumuri și ulițe. Rămâne în sarcina administrației locale și, de ce nu, a celei județene, să excelăm acolo unde noi, ieudenii, avem un potențial enorm și mă refer la potențialul cultural, tradițional și artistic. În acest fel, atât noi cât și urmașii noștri vom ști cu adevărat cine suntem și de unde venim. În opinia unor specialiști, Codicele de la Ieud este considerată prima scriere în limba română, cu aproape 150 de ani în urmă, mai veche decât scrisoarea lui Neacșu din Câmpulung. M-am bucurat să îi am oaspeți la acest eveniment pe colegii mei din executivul Consiliului Județean. Prezența lor în mijlocul ieudenilor arată respect și încredere atât în administrația locală, cât și în întreaga localitate. Îl felicit pe Nicolae Traian David pentru ceea ce a realizat în mandatele sale ca primar și sunt ferm convins că, împreună cu Consiliul Local, cu înțelegere și armonie între toți ieudenii, cu sprijin din partea autorităților județene și centrale, vom fi cu toții mândri că suntem ieudeni”, a declarat vicepreședintele Consiliului Județean Maramureș, Ioan Doru Dăncuș.

 

Lăsaţi un răspuns