Opinii şi stiri din judet si informatii de interes national
sâmbătă, 12 octombrie 2024

Călin Matei (PSD): Rămânerea tehnocraților la putere înseamnă zero creşteri de salarii şi pensii

Deputatul Călin Matei, candidat pentru un nou mandat în Parlamentul României la alegerile din 11 decembrie 2016, din partea PSD Maramureș, susține că rămânerea tehnocraților la putere va însemna zero creșteri de salarii și pensii, zero fonduri europene atrase și nicio scădere a prețurilor la medicamente.

calin-matei1”Faptele vorbesc pentru Guvernul Zero şi PNL, iar faptele arată că au blocat creşterea salariilor personalului din educaţie şi sănătate. Acum vorbesc despre legea salarizării, dar au blocat legea prin care acum medicii şi profesorii ar fi avut salarii mai mari cu 15%. Guvernul PSD a lăsat o lege a salarizării negociată cu sindicatele şi FMI şi care ar fi crescut salariile încă din 2016 şi ar fi adus mai mulţi români în clasa de mijloc. Tot faptele arată că Guvernul Zero a blocat legea salarizării lăsată de guvernarea PSD. Guvernul Zero nu va mări salariile, iar legea salarizării unitare pe care o invocă acum este o încercare de a îi păcăli pe români. Câteva lucruri sunt sigure dacă guvernul tehnocrat şi PNL continuă să guverneze: zero măriri de salarii, zero măriri de pensii, zero subvenţii pentru fermierii români, pentru a-i faulta în competiţia cu fermierii europeni, zero sprijin pentru companiile româneşti, dar sprijin financiar pentru companiile străine, zero medicamente ieftinite, pentru a nu deranja marile companii străine de medicamente. Guvernul Zero este guvernul care taie. Nu e de mirare că la ultima rectificare bugetară au tăiat banii destinaţi IMM-urilor şi tinerilor care vor să îşi înceapă o afacere. Guvernul Zero nu poate fi crezut”, susține deputatul PSD Maramureș, Călin Matei.

Candidatul social-democrat pentru un nou mandat la Camera Deputaților a declarat că PSD are campania sa, programul său pentru a securiza creşterea economică şi a o transfera în buzunarul românilor, astfel încât mai mulţi să facă parte din clasa de mijloc. În ceea ce privește ALDE, acest partid are programul său şi campania sa. ALDE are dreptul să nominalizeze un premier, dar românii vor decide în aceste alegeri de la ce partid trebuie să fie premierul.

”Noi am spus şi repetăm: aceste alegeri trebuie să fie despre programe şi despre soluţii pentru români, iar PSD are un program în care prezentăm cu cifre, calcule bugetare, termene şi proiecte concrete ce vrem să facem din prima zi de guvernare. Cel mai important lucru după 11 decembrie 2016 este respectarea votului cetăţenilor. De aceea, PSD a şi solicitat BEC date despre softul AEP. Miza acestor alegeri este foarte importantă, deoarece sunt din ce în ce mai multe acţiuni ale Guvernului Zero împotriva românilor. Românii îşi dau seama ce ar însemna ca tehnocraţii şi PNL să rămână la putere: zero creşteri de salarii şi pensii, zero fonduri europene atrase, nicio scădere la preţurile medicamentelor”, a conchis deputatul PSD, Călin Matei.

         Biroul de presă al PSD Maramureș

Lăsaţi un răspuns