Opinii şi stiri din judet si informatii de interes national
vineri, 22 noiembrie 2024

Sărbătoarea „Întâmpinarea Domnului” la Mănăstirea Moisei

Joi, 2 februarie, de praznicul împărătesc „Întâmpinarea Domnului”, Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, a oficiat prima Sfântă Liturghie Arhierească, de când este Întâistătătorul Eparhiei, la Mănăstirea Moisei din Maramureşul Voievodal.

 manastirea moisei„A devenit o tradiţie ca în frumuseţea unică a iernii maramureşene să ne întâlnim de sărbătoarea Întâmpinării Domnului la sfânta noastră mănăstire de la Moisei, a spus Preasfinţitul Episcop Iustin. Şi iată că, după geruri care n-au mai fost de vreo 5 ani, este o întâlnire plină de lumină şi de căldură sufletească, pentru că atunci când oamenii se întâlnesc cu gânduri curate şi cu sentimente adevărate, se luminează şi atmosfera în jur. Când oamenii sunt încrâncenaţi, în război şi duşmănie, se întunecă şi cerul, şi pământul, şi vin peste noi necazuri şi dureri,” a continuat Preasfinţitul Părinte.

Şi a fost, cu adevărat, o frumoasă sărbătoare la Moisei, oamenii umplând până la refuz biserica, pentru că Mănăstirea Moisei adună credincioşii atât la bucurie, ca astăzi, cât şi la necaz, când vin şi se roagă în genunchi ca pe cei plecaţi la muncă în străinătate s-i ocrotească Dumnezeu cu milostiva Sa putere de grijă.

În rândul credincioşilor am văzut bărbaţi şi femei din Moisei, de pe Valea Izei şi Valea Vişeului, din Borşa şi chiar de mai departe. Între ei, ing. Mircea Leţiu, membru supleant în Adunarea Eparhială, fost membru în Adunarea Naţională Bisericească. Au fost prezente stareţe şi monahii din protopopiatele Vişeu, Sighet şi Satu Mare.

hirotonireSobor ales de călugări şi preoţi de mir

Un sobor ales de preoţi l-au onorat pe părintele stareţ al Mănăstirii Moisei, Arhimandritul Teofil Pop, care de 10 ani este întâistătătorul complexului monahal, ce are o dăinuire pe acest loc de peste 300 de ani.

Au făcut parte din sobor Arhim. Dr. Timotei Bel, exarhul mănăstiresc al Episcopiei şi stareţul Mănăstirii Scărişoara Nouă, Protopopiatul Carei, Arhim. Dr. Macarie Motogna, stareţul Mănăstirii Rohia, Protopopiatul Lăpuş, care a venit împreună cu Protos. Ioachim Tomoiagă, născut în Moisei. Lor li s-au adăugat stareţii, duhovnicii şi preoţi slujitori din cele 10 mănăstiri din Protopopiatul Vişeu, în frunte cu protopopul Pr. Mihai Chira, protoiereul Vişeului, şi Pr. Ioan Socolan, protopop de Satu Mare, preoţi de mir din parohiile Moiseiului, Borşei şi din localităţile învecinate, între ei fiind slujitor chiar un preot din Moldova.

Hirotonire întru diacon

În timpul Sfintei Liturghii, Preasfinţitul Părinte Iustin a hirotonit întru diacon, pe seama bisericii cu hramul „Sfântul Nicolae” din Vişeu de Sus, pe tânărul teolog Iulian Scripciuc,  cântăreţ la strana acestei biserici. El va sluji ca diacon acest sfânt locaş de închinare.

Cuvântul de învăţătură

Părintele Episcop Iustin a rostit un cuprinzător cuvânt de învăţătură despre semnificaţia creştinească a sărbătorii Întâmpinarea Domnului de către bătrânul Simion, îndemnând credincioşii la păstrarea obiceiurilor creştineşti, a Tradiţiei Bisericii, a credinţei adevărate, a sfinţeniei prin prezenţa în Biserica lui Hristos.

„Iisus Hristos Pruncul este Mântuitorul. Acesta este învăţătura din sărbătoarea de astăzi, a precizat Preasfinţitul Părinte Episcop. Templul a fost cel mai sfânt loc de pe pământ pentru neamul ales şi Biserica lui Hristos, pentru noi, este cel mai sfânt loc de pe pământ. Aici este locul odihnei şi liniştii noastre, şi împăcării. Aici este locul în care găsim adevărul”.

O icoană cu Maica Domnului primită în dar

Părintele stareţ Arhim. Teofil Pop, a dăruit, după ce a rostit cuvântul de mulţumire părintelui Episcop şi invitaţilor, icoana Maicii Domnului „Vrednică eşti!” Momentul a fost subliniat de Părintele Episcop prin explicarea istoriei acestei icoane din Sfântul Munte Atos şi însemnătatea ei.

 

A. F.

 

Lăsaţi un răspuns